Categories: Ştiri sănătate

România este alături de Ucraina. Raed Arafat tocmai a anunțat decizia României de a dona ambulanțe Ucrainei

În urma unei declarații de presă, Raed Arafat a anunțat că România va trimite Ucrainei 11 ambulanțe. Este o solicitare primită din partea Ucrainei, de a asigura astfel de ambulanţe pentru transportul de răniţi.

”Vom dona Ucrainei 11 ambulanțe de urgență din rezerva Serviciului de Ambulanță. Din păcate, nu putem da unele noi, pentru că sunt din fonduri europene, de aceea dăm ambulanțe vechi, dar ne asigurăm că sunt operaționale”, a spus șeful DSU.

Reprezentanţii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă şi cei ai serviciilor de ambulanţă de unde vor fi preluate aceste maşini au primit solicitarea de a le face o revizie completă şi de a le verifica înainte să fie predate în Ucraina.

„În acest moment avem tabere pentru refugiați. ISU a transferat către zona de graniță o mare parte din taberele pe care le avem în dotare.

Capacitatea noastră, doar în tabere, este de aproximativ 7.000 de locuri. Încă nu toate sunt ridicate. Acum sunt ridicate doar o parte din ele, care asigură capacitatea de cazare necesară pentru momentul actual.

Ridicarea unei tabere durează maxim 6-8 ore, deci la orice semn că mai este nevoie să ridicăm dintre ele sau să mai suplimentă, pentru că fiecare dintre ele are o capacitate de 200 de persoane, dar ele pot fi puse paralel și să fie de mai multe, cum este cea de la Siret. Aceea este de 400 de persoane

Acum avem 676 persoane implicate și personal IGSU, la care se adaugă și personal de la DSU, care este mobilizat în două zone, la Isaccea și la Siret.

(…) Referitor la centrele de cazare pe care le avem, capacitatea totală este de 3.511 locuri”, a declarat Raed Arafat.

Recent Posts

Psoriazis: Cauze, simptome și tratament

Psoriazis: este o boală inflamatorie cronică care afectează aproximativ 2% din populația generală. Deși încadrat…

8 minute ago

Vreme de coșmar în Italia, cu urmări și în România. Ploi și inundații fără precedent în ultimile secole

Alertă METEO: Vremea rea continuă în nordul Italiei, în special în regiunile Lombardia și Veneto.…

38 de minute ago

Peste 100.000 de pachete de pâine cu resturi de șobolani au fost retrase de pe piață

Peste 100.000 de pachete de pâine feliată retrase de pe piață. În orice țară, siguranța…

o oră ago

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

2 ore ago

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

2 ore ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică