Categories: Ştiri sănătate

Românii s-au mobilizat să doneze sânge pentru răniţii de la Crevedia, la fel ca după tragedia de la Colectiv

Numărul persoanelor care au donat sânge pentru victimele exploziilor de la Crevedia a crescut foarte mult în ultimele două zile, fiind comparabil cu cel înregistrat după tragedia de la Colectiv.

Incidentul tragic din localitatea de lângă Bucureşti s-a soldat cu doi morţi şi peste 50 de răniţi, majoritatea din rândul forţelor de intervenţie sosite la faţa locului.

Având în vedere numărul mare de cereri venite din partea donatorilor, Centrul de Transfuzii a decis să organizeze campanii de recoltare programate astfel încât să se asigure o continuitate a stocurilor de sânge.

Numărul donatorilor, comparabil ca cel după tragedia de la Colectiv

„Duminică au donat sânge 87 de persoane, iar luni 113 persoane. Diferenţa este enormă, într-o zi normală înregistrăm în medie în jur de 30 de donatori. Noi continuăm campania numai că s-a recoltat în aproape toate centrele de transfuzie din România şi numărul de donatori a fost foarte mare, stocurile noastre sunt foarte bune la acest moment, drept urmare am convenit cu cei care mai doresc să doneze pentru răniţii de la Crevedia să facem programări săptămâna aceasta astfel încât să avem stocuri mari în mod continuu, pentru că răniţii vor avea totuşi intervenţii chirurgicale repetate.

Am primit cereri din partea angajaţilor de la mai multe instituţii şi a rămas ca în această săptămână să convenim împreună când să-i chemăm la donare”, a declarat, pentru Agerpres directorul Centrului de Transfuzii Buzău, Adriana Crăciun.

Numărul de persoane care au decis să doneze sânge pentru victimele de la Crevedia este comparabil cu cel înregistrat după incendiul de la Colectiv. „În urma incendiului de la Colectiv am fost printre centrele care am deschis pentru donatori. Stocurile sunt comparabile, şi atunci am avut peste 100 de donatori pe zi. Pentru necesităţile actuale sunt suficiente stocuri.

Populaţia s-a mobilizat exemplar la Colectiv încoace, întotdeauna buzoienii s-au mobilizat şi de data asta au făcut-o la fel. Ca de fiecare dată, am avut parte de dorinţa lor de a ajuta şi trebuie să fructificăm în timp acest ajutor pentru o continuitate a stocurilor de sânge”, a mai precizat Adriana Crăciun.

Recent Posts

Duminica Tomii. Tradiții și obiceiuri populare de „Paștele Mic”

Duminica Tomii este prima zi de duminică de după Paşte,de altfel fiind şi singura din…

9 minute ago

HOROSCOP 13 mai 2024. Zodiile afectate de trecerea Lunii prin Taur

Horoscopul zilei de duminică, 13 mai 2024, spune că nativii din zodiac vor avea nevoie…

39 de minute ago

Nemo, câştigătorul Eurovision 2024, a spart trofeul pe scenă (VIDEO)

Nemo a câştigat duminică Eurovision pentru Elveţia cu "The Code", un cântec foarte personal despre…

o oră ago

Cod galben de la ANM. Când scăpăm de VREMEA REA?

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică…

2 ore ago

Ce să faci când ai CREATININA peste limite normale. Semne şi simptome

Creatinina se formează în mușchii umani în timpul exercițiilor intense. Este o sursă de energie…

2 ore ago

Pilonul II de pensii: procedura de retragere a banilor

Pensia administrată privat (obligatorie, Pilonul II) ) nu ne costă suplimentar. Participarea la pensiile administrate…

14 ore ago

Citeste si: