Categories: Stil de viaţă

Rugăciune puternică şi grabnic-ajutătoare la Maica Domnului, pentru îndeplinirea tuturor dorinţelor

Rugăciune puternică şi grabnic-ajutătoare la Maica Domnului, Apărătoarea şi mijlocitoarea noastră fierbinte la Dumnezeu pentru îndeplinirea tuturor dorinţelor, în sfântă zi de sărbătoare.

Spune această rugăciune la greu, cu adâncă smerenie și iubire. Este grabnic ajutătoare în problemele omenești, dar atenție: roagă-te mereu cu iubire în inimă și pentru lucruri sufletești și care nu încalcă liberul arbitru al altei persoane.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Apărătoarea noastră în ziua înfricoșătoare a Judecății de Apoi

O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Împărăteasa Cerului și a pământului, milostivește-Te spre noi, păcătoșii robii Tăi, și spre tot neamul omenesc, și ne curățește de toată răutatea și de nălucirile lui Antihrist, ca să putem ieși cu candela aprinsă întru întâmpinarea Mirelui și Dreptului Judecător, când va veni pre norii cerului înconjurat de sfinții îngeri. Fericit suflet va fi acela care va păzi dreapta Credință și va scăpa de meșteșugurile lui antihrist în zilele acelea. Căci atunci cu puterea lui Dumnezeu se va cutremura tot pământul și toți pământenii vor vedea mânia Lui venind asupra lor. Amar vor plânge și se vor tângui toate noroadele, când vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, poruncindu-le îngerilor să deschidă cărțile, ca fiecare să-și vadă faptele sale. Și atunci se vor despărți drepții de-a dreapta și păcătoșii de-a stânga. Și va zice Dreptul Judecător către cei drepți: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția Cerească, gătită vouă de la începutul lumii”. Iar celor păcătoși le va zice: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolilor și la toți slujitorii lui”. Drepții, văzând frumusețea cea nespusă, se vor bucura cu bucurie mare, iar păcătoșii, văzând muncile cele veșnice și amare, vor plânge și vor suspina pentru viața lor petrecută în păcate și fără Dumnezeu, Cel slăvit în Tatăl și în Fiul și în Duhul Sfânt. Amin!

Sursa: Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei.

Recent Posts

O zodie va câștiga mulți BANI până pe 15 Mai. Se ivește o oportunitate la care nici nu visa

Camelia Pătrășcanu susține că acest semn are nevoie de atenție pentru că riscă să comită…

2 minute ago

3 semne oculte care arată că ficatul tău nu funcționează corect

Mulți oameni nu știu că au o problemă la ficat pentru că nu simt durere.…

32 de minute ago

Un medic a dezvăluit ce se întâmplă cu ficatul tău dacă mănânci ouă la micul dejun

Mulți oameni includ ouăle la micul dejun. Dar cum afectează acest lucru ficatul? Nutriționistul rus…

o oră ago

Nostradamus a prezis soarta Bisericii Catolice: se apropie Judecata de Apoi?

Nostradamus, celebrul astrolog francez, a câștigat popularitate încă de la publicarea lucrării sale "Profețiile" în…

2 ore ago

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

11 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia