Scleroza multiplă, boala care îți taie 10 ani din viață și tratamentul care reduce semnificativ progresia dizabilității

Scleroza multiplă este o boală inflamatorie în care tecile izolatoare ale celulelor nervoase din creier și măduva spinării sunt deteriorate.

Această deteriorare afectează capacitatea sistemului nervos de a comunica, producând o plajă largă de semne și simptome, incluzând handicapuri fizice, mentale și uneori probleme psihice.

Deşi în România scleroza multiplă este o boală rară – cu o prevalenţă de 38,3 cazuri la 100.000 locuitori – boala rămâne cea mai invalidantă afecţiune a adultului tânăr, vârsta medie a pacienţilor la momentul diagnosticării fiind de 37 de ani.

În ţara noastră, scleroza multiplă afectează peste 7.500 de persoane, 70% fiind femei. Dintre aceștia, circa 5.000 au accesat sistemul public de sănătate, având așadar boala activă. În fiecare an, în România sunt diagnosticate 965 de cazuri noi, iar 74 de pacienţi pierd lupta cu boala.

Un pacient cu scleroză multiplă  trăieste, în medie, cu circa 10 ani mai puțin decât o persoană sănătoasă, iar numărul total de ani de productivitate pierduți din cauza dizabilității de către pacienții cu scleroză multiplă din România este de 2.595, cu un cost de productivitate indirect de aproximativ 100 milioane RON (22 milioane EUR).

Reducere semnificativă a riscului de progresie a dizabilităţii la pacienţii cu scleroză multiplă. Noi cercetări au fost prezentate la cel mai important eveniment ştiinţific din domeniul neurologiei.

În aceste zile are loc la Philadelphia, în Statele Unite, cel mai mare eveniment ştiinţific mondial dedicat afecţiunilor neurologice, a 71-a ediţie a Întâlnirii Anuale a Academiei Americane de Neurologie (AAN). Cu această ocazie, compania Roche a prezentat date pe termen lung, cu privire la medicamentul Ocrevus (ocrelizumab) care a dovedit o reducere semnificativă a riscului de progresie a dizabilităţii, la pacienţii cu scleroză multiplă primar progresivă, cu cât tratamenul este început mai devreme.

La nivel global, peste 100.000 de pacienţi au fost trataţi până acum cu acest medicament, care este prima şi singura terapie cu administrare o dată la şase luni, indicată atât pentru scleroza multiplă recurent remisivă, cât şi pentru tratamentul sclerozei multiple primar progresive.

Medicamentul Ocrevus (ocrelizumab) este aprobat în peste 85 de ţări din întreaga lume. În România, în urma evaluării, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale prin decizia nr. 322 din 11 martie 2019,  a hotărât includerea condiţionată a medicamentului în lista de compensate, pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu forme recurente de scleroză multiplă (SMR), cu boală activă, definită prin caracteristici clinice sau imagistice. Aceşti pacienţi însă, nu pot beneficia de tratament până cand nu sunt îndepliniţi toţi ceilalţi paşi necesari pentru compensarea condiţionată (semnarea contractului cost-volum şi publicarea deciziei în Monitorul Oficial).

Medicamentul a primit decizie de neincludere în lista de compensate din partea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale pentru forma primar progresivă a bolii, pentru care datele prezentate de AAN au dovedit reducerea semnificativă a riscului de progresie a dizabilităţii.

Recent Posts

Legătura dintre căsătorie și supraviețuire a bolnavilor de cancer. Ce au arătat descoperirile oamenilor de știință

Căsătoria îmbunătățește rata de supraviețuire a bolnavilor de cancer. Importanța sprijinului emoțional și a conexiunii…

6 ore ago

Ce trebuie să știți despre fiecare dintre cele 12 semne astrologice

Ce trebuie să știți despre fiecare dintre cele 12 semne astrologice Zodiacul trasează calea anuală…

7 ore ago

De ce uneori inima ta bate prea repede? Vezi care sunt principalele motive

De ce uneori inima ta bate prea repede? Tahicardia înseamnă că inima bate prea repede. De…

7 ore ago

Care este cel mai bun pentru pielea ta: Acidul glicolic, hialuronic sau salicilic

Care este cel mai bun pentru pielea ta: hialuronic, glicolic sau salicilic. Fiecare dintre ele…

8 ore ago

Remedii care ajuta la scăderea colesterolului fără medicamente

Remedii pentru scăderea colesterolului. Fiecare persoană a auzit cuvântul temut colesterol. Este considerat inamicul numărul…

8 ore ago

Băutură minune te va scăpa de kilogramele în plus, celulită și inflamație

Băutură minune te va scăpa de kilogramele în plus, celulită și inflamație. Dacă ai kilograme…

9 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Tiroidita Hashimoto