Categories: Ştiri sănătate

Prețurile medicamentelor uzuale au ”explodat” în farmaciile din România. Unele costă dublu, de la 1 august

Prețurile a trei mii de medicamente a fost majorat cu până la 14 la sută în farmaciile din România. Noile tarife s-au aplicat deja de la 1 august.

De exemplu, prețul acidului folic, o substanță activă recomandată în perioada sarcinii, s-a dublat. Bolnavii spun că au observat deja diferențele de preț, când au ajuns să-și ia rețetele prescrise de medic și spun că prețurile erau deja mari și înainte însă acum au explodat.

Ce spune Rafila despre scumpirea medicamentelor

Acidul Folic previne aproape 75-80% din aceste anomalii ale tubului neuronal care pot să apară în lipsa din creier a acidului folic. Într-un răspuns pentru Digi24, Ministerul Sănătăţii spune că scumpirile sunt de până la 14%, la medicamentele, oricum, ieftine.

„Prețul a trei mii de medicamente a fost majorat cu până la 14%, adică jumătate din medicamentele aprobate în Romania. Sunt cele cu preț sub 50 de lei, care, în lipsa unei majorări, riscau să dispară de pe piață, deoarece costurile de producție sunt mari, iar producătorii spun încă de la începutul acestui an că nu mai fac față”, a mai transmis Ministerul Sănătății. Ministerul Sănătății mai spune că este o actualizare cu inflația, iar alta majorare este făcută la medicamentele care nu aveau înlocuitor.

Recent Posts

La cât ajunge pensia unui român cu 35 de ani vechime în muncă, după recalculare

Pensie după 35 de ani de muncă. După o perioadă de 35 de ani de…

15 minute ago

Simptome care apar în orice tip de de cancer și sunt adesea ignorate până e prea târziu

Cancerul este o afecțiune complexă și diversă, cu peste 100 de tipuri diferite cunoscute până…

44 de minute ago

Ce să mănânci dacă ai glicemia mare. Cele mai bune alimente care elimină zahărul din sânge

Știi ce alimente te ajută să scazi glicemia? Prediabetul este caracterizat prin prezența valorilor crescute…

o oră ago

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România, înclus în patrimoniul Unesco. Merită să-l vizitezi cel puțin o dată în viață

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România. În România există un oraș de o…

2 ore ago

Nutriționist: Acest fruct îngrașă cel mai tare. E un șoc pentru ficat dacă mâncăm prea mult

Fructul care îngrașă cel mai mult. Dr. Mihaela Bilic, cunoscut medic nutriționist, atenționează în legătură…

2 ore ago

Horoscop 20 – 26 mai 2024. E momentul să culegem roadele în urma eforturilor depuse

Horoscop 20 - 26 mai 2024. O săptămână plină de evenimente semnificative. Cu patru evenimente…

3 ore ago

Citeste si: