Categories: Ştiri sănătate

Se tipăresc noi carduri de sănătate. Până când vor mai fi valabile cele expirate deja

Din cuprinsul articolului

Ministerul Sănătăţii arată, vineri, într-un comunicat de presă, că a încheiat un nou Acord-cadru cu Compania Naţională „Imprimeria Naţională” – S.A., pentru reluarea procesului de tipărire a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani şi/sau au dobândit calitatea de asigurat ulterior momentului distribuirii iniţiale.

Astfel, acordul-cadru a fost încheiat pe o perioadă de 3 ani şi are ca obiectiv realizarea unei cantităţi de 1,2 milioane de carduri de sănătate.

”Procesul de retipărire a cardurilor de sănătate a început, urmând ca un număr de 400.000 de carduri de sănătate să fie livrate către Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate în două loturi.

Primul lot, de 200.000 de carduri de sănătate, se va livra până la data de 31 noiembrie 2023, iar al doilea lot are ca termen de livrare data de 15 decembrie 2023.

Bugetul alocat pentru tipărirea celor 400.000 de carduri este de aproximativ 5,5 milioane lei”, explică MS.

Distribuirea cardului de sănătate va fi realizată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Cardul de sănătate este instrumentul prin care se face dovada calităţii de asigurat la accesare serviciilor medicale şi care confirmă prezenţa asiguratului la unul din furnizorii de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Când expiră cardurile de sănătate

Primele carduri de sănătate au fost distribuite în 2014, iar site-ul Casei Naționale de Sănătate informează că, până acum, 14 milioane de asigurați au primit cardul de sănătate prin intermediul serviciilor poștale.

Cardul conține datele de identificare ale asiguratului și este obligatoriu pentru obținerea unor servicii medicale gratuite sau decontate. Acesta ar fi trebuit să aibă o valabilitate de 5 ani, dar aceasta a fost prelungită la 7 ani ulterior. O Hotărâre de Guvern (HG) a stabilit acest lucru, potrivit HG nr. 458 din 28 iunie 2018, termenul de valabilitate al cardurilor naționale de sănătate emise până la data de 31 iulie 2018 a fost prelungit de la 5 la 7 ani.

O dată cu pandemia de COVID 19, Guvernul a hotărăt prelungirea acestora cu încă 7 ani, în vara lui 2020, pentru că multe dintre ele ar fi expirat în 2021.

Astfel, chiar dacă cineva constată că are un card expirat, acesta poate fi folosit în continuare datorită Hotărârii de Guvern nr 483/2020 care prevede că „termenul de valabilitate al acestor carduri naționale este de 7 ani de la data rescrierii certificatului”.

Cei care sunt asigurați, însă nu le-a fost tipărit încă acest card de sănătate pot obține servicii medicale fără a prezenta documentul, dar vor fi verificați în baza de date a Casei Naționale de Sănătate de către furnizori.

 

Recent Posts

STUDIU. Condimentul care poate crește riscul de cancer de stomac

STUDIU despre un condiment comun. Consumul excesiv al unui condiment comun poate crește riscul de…

11 ore ago

Horoscop 18 mai. Astrolog: Capricornii pot fi ușor de păcălit. Mare atenție!

Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru nativii celor 12 zodii. Gemenii pot acționa imoral, Racii…

11 ore ago

Cinci alimente benefice pe care toată lumea trebuie să le consume: Îmbunătățesc funcția rinichilor

O echipă internațională de medici nutriționiști a întocmit o listă cu cinci alimente benefice pentru…

12 ore ago

Totul despre boala rară și gravă care afectează hemoglobina: Tratamentul NU trebuie întrerupt

Talasemia majora este o boală genetica rară și gravă care afectează producerea de hemoglobina, proteina…

12 ore ago

Ce s-a întâmplat în corpul unei femeie care a urmat o dietă strictă

O femeie a urmat o dietă strictă cu apă două săptămâni. Ea a dezvăluit ce…

13 ore ago

De ce să mănânci fructe întregi în loc să bei sucuri. Vezi ce se întâmplă în corp

De ce să mănânci fructe întregi în loc să bei sucuri? Sucurile naturale sunt o…

13 ore ago

Citeste si: