Categories: Ştiri sănătate

Serviciile medicale gratuite de care pot beneficia neasigurații începând cu 1 iulie

Începând cu data de 1 iulie 2023, românii care nu plătesc asigurare la stat vor beneficia de mai multe servicii medicale.

Potrivit legislației în vigoare, pachetul minimal de servicii medicale include consultații, investigații, vaccinări, monitorizare a sarcinii, servicii stomatologice, internare și transport sanitar neasistat.

În caz de urgență, spitalul acordă servicii medicale gratuite, dar pacientul suportă cheltuielile dacă spitalizarea continuă după ce starea sa nu mai reprezintă o urgență.

Acest „pachet minimal” cuprinde servicii medicale de bază în domeniile asistenței medicale primare, asistenței medicale ambulatorii de specialitate pentru specialitățile clinice, asistenței medicale spitalicești, asistenței medicale dentare, consultațiilor de urgență la domiciliu și transportului sanitar neasistat.

Pachetul minimal de servicii medicale se acordă pe baza unei declarații pe proprie răspundere a persoanei care solicită serviciile, în care aceasta stipulează faptul că nu are calitatea de asigurat și că nu realizează venituri sau că realizează venituri mai mici decât salariul minim brut pe țară garantat în plată.

Serviciile medicale pe care le primesc românii care nu plătesc asigurare

Pachetul minimal de servicii medicale include următoarele tipuri de servicii:

– consultații și prescripții medicale pentru afecțiuni acute și cronice

– examinări paraclinice și investigații de laborator

– vaccinări și imunizări

– monitorizarea sarcinii și a lăuziei

– servicii stomatologice profilactice și curative

– internare și tratament în spital pentru afecțiuni care necesită spitalizare urgentă sau continuată

– transport sanitar neasistat pentru cazurile care necesită internare sau externare din spital.

Persoanele care beneficiază de pachetul minimal de servicii medicale suportă integral costurile pentru investigaţiile paraclinice recomandate şi tratamentul prescris de medicii de familie ori de medicii de specialitate.

În cazul urgențelor medico-chirurgicale, spitalul acordă serviciile medicale având obligaţia să evalueze situaţia medicală a pacientului şi să îl externeze dacă serviciile medicale de urgenţă nu se mai justifică.

Pentru spitalizarea continuă, la solicitarea pacientului se poate continua internarea în regim de spitalizare continuă, dar acesta va fi nevoit să suporte cheltuielile aferente serviciilor medicale spitalicești, pe toată perioada în care acesta le primește, dar ele nu mai reprezintă o urgență, potrivit avocatnet.ro.

 

Recent Posts

Când ajung noile taloane de pensii recalculate și la ce să fie atenți pensionarii

Poșta Română va începe să livreze noile taloane de pensie către pensionari, chiar în următoarele…

9 minute ago

Fenomen îngrijorător. Rata cancerelor de colon a crescut cu 500% la această categorie de vârstă

Cazurile de cancer de colon sunt tot mai frecvente la adulții tineri, însă datele recente…

40 de minute ago

Românii au strâns o sumă record la Pilonul II de pensii. Cât are fiecare, în medie

Românii au strâns o sumă record la Pilonul II de pensii.Românii au reușit să acumuleze…

o oră ago

Cercetător român: Acest fruct dizolvă și elimină acidul uric

Fructul care dizvolvă acidul uric și menține ficatul sănătos, recomandat de un cercetător român. E…

2 ore ago

Pesionarii ale căror pensii se recalculează de două ori. Şeful Casei de Pensii: „Vor beneficia de încă o altă creștere opțională”

Pensii recalculate de două ori. Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a detaliat schimbările…

3 ore ago

Citeste si: