Categories: Ştiri sănătate

Situația la zi a infectărilor cu noul coronavirus. Câte cazuri sunt acum în România, date oficiale

Un număr de 119 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se la un total de 19.517 îmbolnăviri, a anunţat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.526 au fost declarate vindecate şi externate.

La terapie intensivă sunt internaţi 166 de pacienţi.

Până acum, 1.279 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 119 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 166 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.333 de  persoane. Alte 90.103 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 448.813 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 397 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.604 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 151 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 105.000 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 1 iunie a.c.,  58 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.074 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 583 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Recent Posts

Horoscop 3 mai 2024. Zodia pentru care un vis e pe cale să devină realitate

Horoscop 3 mai 2024. Zodia pentru care un vis e pe cale să devină realitate.…

20 de minute ago

Cum veți ști dacă ouăle sunt proaspete. Data înscrisă pe ambalaj indică altceva

Cum veți ști dacă ouăle sunt proaspete. Ouăle sunt considerate un superaliment, deoarece sunt bogate în…

50 de minute ago

Recomandăroi pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare: Oamenii să fie atenți

Recomandăroi pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare! În această perioadă, inspectorii sanitar-veterinari afirmă că riscul apariţiei toxiinfecţiilor…

o oră ago

Medici: Digestia va fi pusa la grea încercare în perioada sărbătorilor pascale

Medici: Digestia va fi pusa la grea încercare în perioada sărbătorilor pascale Piețele și magazinele…

2 ore ago

Cancerul hepatic

Cancerul hepatic, una dintre cele mai mortale afecțiuni. Simptome care apar imediat după ce mănânci…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic