Categories: Ştiri sănătate

AVERTISMENT fără precedent: NU am scăpat de Covid! Subvarianta „Eris” a Omicron se răspândește vertiginos. Simptomele care au dus la creșterea spitalizărilor

Infecțiile și spitalizările cu COVID sunt în creștere în SUA, Europa și Asia. Oficialii din domeniul sănătății indică coronavirusul EG.5 „Eris”, o subvariantă a liniei Omicron care a apărut inițial în noiembrie 2021.

CE ESTE NOUA VARIANTA „ERIS”?

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a clasificat EG.5, care a fost poreclit de unii drept „Eris”, drept o „variantă de interes”, indicând că ar trebui urmărită mai îndeaproape decât altele din cauza mutațiilor care ar putea-o face mai contagioasă sau severă, transmite Reuters.

Cu toate acestea, OMS a precizat că, în acest moment, nu pare să reprezinte o ameninţare mai mare pentru sănătatea publică decât alte variante şi că „nu există dovezi ale unei creşteri a gravităţii bolii direct asociate cu EG.5”.

Cât de repede se răspândește „Eris”?

Subvarianta EG.5 fusese depistată în peste 50 de ţări până la data de 8 august, potrivit OMS. Deja are cea mai frecventă şi cea mai rapidă creştere dintre subvariantele de COVID-19 care circulă în SUA, estimată a fi responsabilă pentru aproximativ 17% din cazurile actuale de COVID, potrivit Centrului pentru Controlul Bolilor (CDC).

Spitalizările legate de COVID-19 au crescut cu peste 40% faţă de minimele recente atinse în iunie, dar sunt încă cu peste 90% sub nivelurile maxime atinse în timpul epidemiei de Omicron din ianuarie 2022, potrivit datelor CDC.

Cantitatea de virus identificată în apele reziduale din întreaga ţară şi numărul de reţete săptămânale pentru tratamentul COVID, Paxlovid, au crescut semnificativ în ultima lună, deşi de la niveluri scăzute.

Când va fi disponibil noul vaccin anti-COVID actualizat?

Companiile Pfizer/BioNTech, Moderna şi Novavax au creat noi versiuni actualizate ale vaccinurilor lor anti-Covid, plecând de la o altă subvariantă Omicron – XBB.1.5 – care se aseamănă mai mult cu diferitele tulpini ale virusului aflate în circulaţie.

Varianta Eris este similară cu XBB.1.5, deşi cea mai nouă subvariantă are o mutaţie la proteina sa spike („ţepuşa” care formează „coroana” coronavirusului – n.r.), care este partea din virus vizată de vaccin.

XBB.1.5 a apărut la sfârşitul anului 2022 şi era încă responsabilă pentru mai mult de 10% din infecţii la 5 august, conform estimărilor CDC. Directoarea CDC, dr. Mandy Cohen, a declarat într-un interviu recent că se aşteaptă ca noile vaccinuri să fie disponibile pe scară largă în SUA până în a treia sau a patra săptămână din septembrie. Cohen nu s-a referit în mod specific la varianta Eris, dar a declarat:

„În momentul de faţă, ceea ce vedem odată cu modificările virusurilor este că acestea sunt încă sensibile la vaccinul nostru, sunt încă sensibile la medicamentele noastre, sunt încă detectate de teste. Aşadar, toate instrumentele noastre continuă să funcţioneze pe măsură ce virusul se schimbă”, a spus Mandy Cohen potrivit Reuters.

Sursă foto: Shutterstock

Simptome ERIS

Eris, noua tulpină de SARS-CoV-2, se răspândește rapid. În Marea Britanie a fost depistată luna trecută şi deja unul din șapte cazuri de Covid este cu Eris. Îi reinfectează mai ușor pe cei care au trecut prin infecție.

Dr. OCTAVIAN JURMA – medic şi cercetător: Proporţia copiilor spitalizaţi, din totalul celor infectaţi, creşte cu fiecare variantă, chiar dacă variantele sunt progresiv mai blânde pentru adulţi. Ar trebui avut atenţie în şcoli. Şcolile ar putea fi dotate cu sisteme de purificare a aerului. Nu sunt foarte costisitoare în raport cu beneficiile. Riscul de a face Covid va crește cu 25 – 30 la sută, în fiecare săptămână, până la mijlocul lunii octombrie, probabil.

Și la noi sunt tot mai multe cazuri de Covid confirmate oficial. Octavian Jurma estimează că, într-un scenariu optimist, am avea cel mult cinci mii într-o săptămână. În cel pesimist, am ajunge şi la 30 de mii. Acum, puțini ajung în spital cu complicații, în general vârstnici sau care au boli cronice. Sunt însă și copii la ATI. Încă se poate muri de Covid.

Dr. ADRIAN MARINESCU – medic primar infecționist, director medical, Institutul „Matei Balș”: În jurul nostru, de cele mai multe ori cunoscuţii fac o simplă viroză. Poate că nici nu se testează. E foarte posibil să fie infecţia cu SARS-CoV-2. Noi, la Matei Balş, în momentul de faţă considerăm Covidul exact ca pe o gripă sau ca pe o altă boală infecţioasă. Izolăm pacientul la nivel de salon. Chiar dacă virusul SARS-CoV-2 a pierdut mult din intensitate, riscul există să facem și complicații.

Unul din cinci oameni care trec prin boală, chiar fără complicaţii majore, suferă pe termen lung.

Dr. ADRIAN MARINESCU – medic primar infecționist, director medical, Institutul „Matei Balș”: Din păcate, pacienţi care, de exemplu, s-au infectat în 2020 sau 2021 au în continuare long Covid. Şi vorbim despre sechele care pot fi ireversibile sau parţial reversibile, pulmonare, în sfera neurologică şi nu numai.

Dr. OCTAVIAN JURMA – medic și cercetător: Se spune că, în medie, infectarea simptomatică cu long Covid scade starea de sănătate cu 20 la sută sau ne îmbătrânește cu 5 ani. Acum 20 la sută este comparabilă cu starea nostră de bine după ce am trecut printr-un cancer sau după un traumatism craniocerebral grav.

Cei mai sensibili sunt sfătuiți să ia măsuri de precauție.

Persoanele vulnerabile ar trebui să aibă grijă, mai ales unde este mare aglomerație. Cei care au simptome respiratorii ar trebui să evite colectivitățile, să poarte mască pentru a-i proteja pe ceilalți şi să meargă la doctor pentru diagnostic şi tratamentul potrivit.

Recent Posts

Vreme de coșmar în Italia, cu urmări și în România. Ploi și inundații fără precedent în ultimile secole

Alertă METEO: Vremea rea continuă în nordul Italiei, în special în regiunile Lombardia și Veneto.…

13 minute ago

Peste 100.000 de pachete de pâine cu resturi de șobolani au fost retrase de pe piață

Peste 100.000 de pachete de pâine feliată retrase de pe piață. În orice țară, siguranța…

43 de minute ago

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

o oră ago

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

2 ore ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

11 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra