Categories: Stil de viaţă

Ţii dietă şi nu reuşeşti să slăbeşti? Iată cele mai frecvente cauze

Porţia de mâncare pe care o consumaţi a fost înjumătăţită, programul de sport a fost intensificat, sfaturile medicului nutriţionist sunt urmate şi, cu toate acestea, cântarul nu vă arată scăderea în greutate la care visaţi? Vă prezentăm mai jos câteva posibile motive pentru care nu reuşiţi să scăpaţi de kilogramele în plus.

Problemele cu tiroida

Specialiştii americani, spun că motivele care nu permit pierderea în greutate ţin şi de tiroidă. Astfel, o glandă „leneşă” prelungeşte procesul de slăbire. Experţii endocrinologi spun că aceasta produce hormoni care reglează felul în care organismul foloseşte energia, iar un dezechilibru dă metabolismul peste cap. Potrivit statisticilor, aproape 10% dintre adulţi suferă de această afecţiune, cu precădere femeile cu vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani.
Printre cele mai des întâlnite simptome ale tiroidei „leneşe”, dincolo de îngrăşarea nejustificată sau de imposibilitatea de a slăbi, se numără şi durerile apărute la încheieturi, sensibilitatea la frig, depresia şi oboseala accentuate. Dr. Jamie Kane, directorul medical al Spitalului „Park Avenue Medical Weight and Wellness”, din New York, recomandă efectuarea unor analize ale glandei tiroide înainte de a începe un regim de slăbire. În cazul în care rezultatele arată anumite dereglări, se recomandă tratarea acestei probleme.

Sindromul ovarului polichistic

De asemenea, o femeie din zece suferă de sindromul ovarian polichistic, afecţiune ce se manifestă prin producerea în exces a hormonilor masculini. Această problemă de sănătate duce la o îngrăşare inexplicabilă. Mai mult, dr. David Katz, directorul Centrului de Cercetare „Yale Prevention”, a declarat că sindromul ovarului polichistic este adesea asociat cu rezistenţa corpului la insulină, adică organismul are probleme de procesare a zahărului, ceea ce poate duce la stocarea grăsimii în exces, mai ales în zona taliei.

Unele alimente provoacă retenţia de apă
Intoleranţa organismului la anumite alimente îngreunează procesul de slăbire. „Aceasta este cauzată de lipsa din organism a unei enzime din tubul digestiv sau de o sensibilitate la anumiţi aditivi. Printre produsele-problemă se numără: lactatele, glutenul, ouăle, soia, porumbul şi nucile. Ele pot duce la balonare şi la reţinerea apei în corp.
Astfel, dacă observaţi în timpul regimului o creştere a masei corporale comunicaţi nutriţionistului la ce aliment corpul a dezvoltat intoleranţă, pentru a fi înlăturat”, potrivit doctorului Elizabeth W. Boham, medic generalist din Massachusetts.

Şi medicamentele pot aduce kilograme în plus

Medicamentele precum steroizii, anticoncepţionalele sau antidepresivele contribuie la luarea în greutate, în special atunci când tratamentul cu pastile nu este unul adecvat pentru organism. Potrivit specialiştilor, atunci când îngrăşarea are drept cauză medicamentaţia, dieta nu va avea prea mult succes. Aşadar, explicaţi medicului care v-a recomandat pastilele ce efecte secundare aţi observat, pentru a vă schimba tratamentul.

 

Recent Posts

„Super-seniorii” care au trecut de 80 de ani. Cum reușesc să aibă memoria ca la 50

„Super-seniorii” care au trecut de 80 de ani. Cercetătorii germani încă mai caută să descopere…

3 minute ago

Caz halucinant în Capitală! O femeie a murit din cauza unei comprese pe care medicul a uitat-o în abdomen

O femeie a murit din cauza unei comprese pe care medicul a uitat-o în abdomen.…

33 de minute ago

„Alimentul zeilor” cu mult calciu și magneziu care protejează intestinele și dublează performanța fizică

În încercarea de a obține rezultate pe cântar, mulți oameni se îndepărtează de dulciuri și…

o oră ago

Câte puncte vei primi pentru fiecare an de cotizare din anul 2027

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat în Monitorul Oficial patru documente: sunt modelele…

2 ore ago

Întâlnirea misterioasă de la Vatican pentru semnarea „unui nou pact mondial” și „un nou cod uman”

Papa Francisc a convocat la Roma circa treizeci de laureați ai premiului Nobel, precum și…

2 ore ago

Patru zodii norocoase pe final de Mai. Fac bani din orice

În ultima lună a primăverii este bine să ai grijă de treburile familiale, însă la…

3 ore ago

Citeste si: