Categories: Ştiri sănătate

Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă: acest obicei crește riscul de infarct cu 5-10%

Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenția asupra efectelor nocive asupra sănătății datorate schimbării orei. Potrivit medicului, deși multe persoane reușesc să se adapteze cu ușurință la schimbarea orei,modificările adaptive ale organismului se realizează complet în aproximativ cincisprezece zile.

„În fiecare an mulți pacienţi ajung la urgențe cu o simptomatologie polimorfă, mergând chiar până la agravarea sau decompensarea unor afecţiuni. Unele pot fi chiar periculoase, precum creșterea riscului de infarct sau a celui de suicid.

Mai exact: riscul de infarct crește cu 5-10%, timp de trei zile după schimbarea orei. Sunt afectate în special persoanele tinere, active profesional. Totodată, creşte riscul suicidar timp de două săptămâni de la modificarea orei, în special la depresivi şi la cei cu vulnerabilități psihoemoționale”, a explicat doctorul pe pagina sa de Facebook.

Pași care ne ajută organismul

Acesta vine în întâmpinarea noastră cu cinci pași care ne ajută organismul să se adapteze mai repede la schimbarea orei.

1. Planificarea corespunzătoare a activității.

2. Evitarea suprasolicitării datorată stimulentelor nervoase, substanțelor psihoactive sau situațiilor conflictuale.

3. Nu e de neglijat petrecerea a cât mai mult timp în aer liber.

4. Și nici mișcarea, chiar sub forma unor simple plimbări.

5. Precum şi o alimentaţie bogată în fructe şi legume proaspete, a precizat pe Facebook, doctorul Ciuhodaru.

Istoria ori de vară

1. 4,6 milioane de oameni au răspuns la o consultarea publică pe acest subiect, cel mai mare număr întrunit vreodată.

2. Din 1996, toți europenii își mută ceasurile cu o oră înainte în ultima duminică din martie și cu o oră înapoi în ultima duminică din octombrie.

3. Invocând faptul că se perturbă nejustificat populaţia şi că pierderile din diverse domenii socio-economice depăşesc câştigurile, unele ţări au renunţat deja la schimbarea orei de iarnă-vară sau nu au aplicat-o vreodată.

4. Şi în România a fost respinsă o iniţiativă legislativă ce prevedea acest lucru.

5. Ora de vară a fost prima dată propusă de un entomolog din Noua Zeelandă, George Vernon Hudson, în 1895.

6. 110 ţări din întreaga lume folosesc astăzi acest mecanism.

7. În Europa, Islanda este singura ţară care nu foloseşte ora de vară. Rusia a început să aplice acest sistem din 1981, însă a renunţat după 20 de ani, pe motiv că nu vrea să streseze cetăţenii.

Recent Posts

Peste 100.000 de pachete de pâine cu resturi de șobolani au fost retrase de pe piață

Peste 100.000 de pachete de pâine feliată retrase de pe piață. În orice țară, siguranța…

16 minute ago

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

45 de minute ago

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

o oră ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

11 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

11 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică