Categories: Ştiri sănătate

Un copil de 4 ani a murit în brațele părinților după ce mai mulți medici au spus că este bine. Băiatul se plângea de dureri puternice de cap

Un copil de 4 ani a murit în brațele părinților la doar câteva luni după ce a fost diagnosticat cu cancer la creier. Băiețelul se plângea de dureri puternice de cap, dar medicii i-au spus inițial că e bine. 

Rayhan Majid, care avea patru ani, a murit după ce doctorii au descoperit o tumoră agresivă pe creier.

Mama sa, Nadia, în vârstă de 45 de ani, l-a dus pe Rayhan la patru medici diferiți, de șase ori, după ce copilul a început să aibă dureri de cap și să se simtă rău, în octombrie 2017, potrivit The Independent.

A început să se trezească noaptea cu dureri de cap

Nimeni nu credea că este vorba despre o afecțiune serioasă, dar pentru că durerile de cap nu îi treceau, Nadia și-a dus copilul la camera de urgențe a unui spital din Glasgow.

În urma unui RMN, medicii au văzut că are o tumoră de 3cmx4cm în creier.

„Rayhan era un băiețel sănătos și activ care juca fotbal și făcea cursuri de Taekwondo și înot. Nu a fost bolnav niciodată, până în octombrie 2017, pe când avea patru ani, și s-a trezit plângând. Își punea mâinile la cap și spunea că era cald. A început să se trezească noaptea cu dureri de cap și să se simtă rău dimineața. Nu era ca o răceala. Atunci mi s-a declanșat un semnal de alarmă. Știam pur și simplu că ceva nu era ok, așa că l-am dus la doctori, însă nu ne-au ajutat”, a povestit Nadia.

„Îl gâdilau și se jucau cu el, iar el râdea. Rayhan a trecut de testele neurologice cu culori zburătoare, iar doctorii i-au spus că este bine. Dar se simțea din ce în ce mai rău, iar durerile de cap se intensificau. În decursul a șase săptămâno, l-am dus la patru medici diferiți. Când se uita la TV spunea că nu aude și dădea volumul foarte tare.

Am mai observat că atunci când voia să treacă prin ușă nu vedea bine pragul și se împiedica. Eram convinși că ceva se întâmplă, dar nu voiam să ne întoarcem la medicii care ne-au spus că e totul bine. Așa că am decis să-l ducem la urgențe”, a mai povestit mama copilului.

A murit în brațele părinților

Rayhan a fost supus unei intervenții chirurgicale de îndepărtare a tumorii și i s-a spus că are nevoie de șase săptămâni de radioterapie și de patru luni de chimioterapie.

Înainte să înceapă tratamentul, un alt RMN a arătat că boala s-a răspândit.

„După operație, Rayhan nu a mai putut vorbi sau merge. A trecut de la acel băiat plin de viață la unul tăcut și care nu se putea mișca. După expresiile lui ne dădeam seama că avea dureri, dar nu ne putea spune ce simțea”, a spus Nadia.

Deși a terminat radioterapia și prima rundă de chimioterapie, Rayhan a murit pe 7 aprilie 2018, în brațele părinților.

„L-am ținut în brațe pe copilul nostru iubit și i-am spus cât de mult îl iubim până la 4:22, sâmbătă, 7 aprilie, când Rayhan și-a dat ultima suflare”, a mai spus mama lui.

În prezent, Nadia merge 10.000 de pași pe zi pentru a strânge bani pentru studiile despre tumorile pe creier.

Recent Posts

Alimentele care TOPESC grăsimea de pe burtă! Bucură-te de abdomenul mult visat chiar în această vară

Pentru a avea abdomen bine definit, majoritatea oamenilor vor trebui să reducă excesul de grăsime…

6 minute ago

Casa de Pensii a inclus o nouă activitate ca vechme la pensie. Vor fi avantajați extrem de mulți români. Pensii mai mari

O nouă propunere legislativă recent înregistrată la Senat, pentru care inițiatorii cer adoptarea în procedură…

35 de minute ago

Vlad Ciurea atrage atenția asupra acestui fenomen care îi îmbolnăvește pe români: „Atacă direct sistemul nervos”

Deși avem acces la mai multe oportunități comparativ cu generațiile anterioare, tot mai mulți oameni…

o oră ago

Ingredientul utilizat în prăjituri și băuturi răcoritoare care dăunează GRAV sănătății: distruge pereții intestinali

Înlocuitorul de zahăr E961 din industrie poate avea un "efect toxic asupra sănătății", potrivit unui…

2 ore ago

Epidemia care a provocat mii de victime în Europa, a ajuns în România. Simptomele care ar trebui să te trimită la spital de urgență

S-au înmulțit cazurile de tuse convulsivă și în România, în special în rândul copiilor, spun…

2 ore ago

Cu câți bani va ieși la pensie Klaus Iohannis? Are indicele cel mai mare în grilă

Președintele statului, Klaus Iohannis, și-a depus cererea de pensionare pentru limita de vârstă, acesta urmând…

3 ore ago

Citeste si: