Categories: Ştiri sănătate

Un șofer bucureștean a bătut un record ce i-a luat prin suprindere chiar și pe polițiști. „Aşa ceva nu am mai întâlnit niciodată”

Un șofer bucureștean a reușit să îi ia prin surprindere pe politiștii de la rutieră, chiar în timpul unui control de rutină.

Potrivit poliției, șoferul a fost tras pe dreapta pentru un control de rutină, însă înainte de a fi oprit, șoferul a încercat să se sustragă controlului și s-a ascuns pe o stradă laterală, încercând să evite controlul.

Încă de la primele cuvinte schimbate cu agentul care i-a cerut documentele, şoferul a încercat să râdă de agent şi a recunoscut că a consumat alcool, dar „în luna ianuarie la ziua unui prieten”.

Pentru că rezultatul etilotestului a fost negativ, poliţiştii l-au testat pe şoferul cu aparatul Drugtest, iar rezultatul i-a făcut pe poliţişti să spună că nu au mai întâlnit aşa ceva niciodată.

Şoferul a ieşit pozitiv la şapte tipuri diferite de droguri: cocaină, opioide, benzodiazepine, canabis, metamfetamine, metadonă şi ketamină. Practic, şoferul testat a ieşit pozitiv la şapte din cele opt substanţe pe care testul este programat să le detecteze.

„Unii ar spune că s-a aprins bradul de Crăciun… Alții că s-a strigat catalogul drogurilor… Sau că la amphetamină e alergic…

Noi spunem că așa ceva nu am mai întâlnit și sperăm să nu mai întâlnim niciodată. Totul s-a petrecut în București, după miezul nopții. Mașina venea pe sensul opus. Polițistul de la volan l-a văzut câteva fracțiuni de secundă pe conducătorul auto. A dat drumul la girofar și a întors mașina.

– Hai să vedem ce e cu el!

Intuiția nu l-a înșelat. Cum a văzut mașina de poliție în spate, șoferul a accelerat încercând să se facă pierdut pe o stradă laterală, dar a fost oprit în scurt timp de polițiști.

Sursa: MAI

– Bună seara, de la Brigada Rutieră suntem. Vă rugăm să ne prezentați documentele la control.
– Dar de ce m-ați oprit?
– Dacă opreați la semnalele noastre vă răspundeam că pentru un control de rutină. Acum vă spunem că v-am oprit pentru că nu ați oprit, dar facem și controlul de rutină. Ați consumat alcool?
– În ianuarie… da. Cred că prin februarie, că a fost și ziua lui…
– Stop! Că suntem în septembrie. Suflați constant aici și vă spunem noi dacă ați băut azi.
– Pot să vă zic și eu: azi nu!

Și a avut dreptate, rezultatul testului a fost zero.

– Facem și o testare cu DrugTest-ul.
– Și aici tot zero o să fie.
– E cam greu de crezut, i-a răspuns polițistul în timp ce aștepta rezultatul testării.
– Pentru că umblați la aparat, nu, îl aranjați voi?
– Nu, pentru că aici rezultatul este afișat cu pozitiv sau negativ.

Și rezultatul a fost o surpriză… doar amphetamina lipsea.

– V-am zis că nu poate fi zero, a spus polițistul în timp ce îi arăta ecranul aparatului.
– Mamă, bombă sunt! Sigur nu e stricat?
– Cu ce indică aici, mai aveați puțin și îl stricați dumneavoastră. Lipsește doar amphetamina. Mergeți cu noi pentru recoltarea de probe biologice.
– Nu merg că mi-am adus aminte. Prin mai cred că am fumat o țigară.
– Trebuie să mergem. Poate vă aduceți aminte si de iunie, iulie și de noaptea aceasta.
– Dar nu am luat nimic. Poate ceva medicamente, nu mai țin minte.
– Asta o lămuriți cu colegii noștri. Ce medicamente, când le-ați luat și de la ce farmacist”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.

 

Recent Posts

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de la Spitalul „Foişor”

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de…

1 minut ago

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de vară: Are puține calorii

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de…

31 de minute ago

Vârsta de pensionare, în atenția bogaților: Oamenii trebuie să lucreze

Larry Fink, directorul general al BlackRock, a avertizat recent, că Lumea se confruntă cu o…

o oră ago

Premier, împușcat în urma unei ședințe. Viața lui este în pericol

Premier, împușcat în urma unei ședințe. În urmă cu câteva ore, premierul slovac Robert Fico…

2 ore ago

„Super-seniorii” care au trecut de 80 de ani. Cum reușesc să aibă memoria ca la 50

„Super-seniorii” care au trecut de 80 de ani. Cercetătorii germani încă mai caută să descopere…

2 ore ago

Caz halucinant în Capitală! O femeie a murit din cauza unei comprese pe care medicul a uitat-o în abdomen

O femeie a murit din cauza unei comprese pe care medicul a uitat-o în abdomen.…

3 ore ago

Citeste si: