Categories: Ştiri sănătate

Vestea momentului. Putin, înconjurat de doctori. „Este gata să se supună unor proceduri care presupun torturarea animalelor”

Vladimir Putin, care se apropie de vârsta de 70 de ani, este în ultima perioadă înconjurat de „un sobor” de medici. Potrivit unui grup media rus, interzis acum în Rusia, liderul de la Kremlin ar suferi de o boală teribilă. Pe de altă parte,  purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov, neagă vehement aceste informații. El le consideră „ficțiune și minciună”.

Vestea momentului. Putin, înconjurat de doctori. „Este gata să se supună unor proceduri care presupun torturarea animalelor”

Administrația de la Kremlinul a venit recent cu o reacție oficială după ce presa a speculat că  Putin ar avea cancer. Astfel, Dmitri Peskov, spune că informaţiile privind problemele de sănătate pe care le-ar avea preşedintele rus sunt „ficţiune şi minciună” , conform agenției de presă News.ru.

Putin, înconjurat de doctori

Putin ar fi permanent înconjurat de doctori. Inclusiv de un specialist în cancer tiroidian, a relatat site-ul de investigații rus Project.

Totuși, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, informaţiile potrivit cărora Vladimir Putin ar avea cancer tiroidian şi ar fi suferit intervenţii chirurgicale legate de afecţiuni oncologice nu sunt adevărate.

„La întrebarea: ‘Înţeleg corect că Vladimir Putin nu are cancer?’, Peskov a răspuns: ‘Aşa este!‘”, a scris Venediktov în postarea sa din Telegram.

Vizitat de un chirurg oncolog de 35 de ori în patru ani

Totuși, Putin a fost vizitat de un chirurg oncolog de 35 de ori în patru ani. Președintele este asistat de o brigadă de medici, inclusiv de Evgheni Selivanov, un chirurg oncolog specializat în cancerul tiroidian. Putin ar fi apelat, de asemenea, la medicina alternativă, potrivit  Dailymail.

În martie, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că Vladimir Putin este sănătos şi într-o formă fizică excelentă. Toate relatările despre presupusele probleme de sănătate ale liderului rus sunt zvonuri care sunt răspândite de ţările occidentale pentru a submina credibilitatea şefului statului, a spus atunci Lukaşenko.

Într-un material privind starea de sănătate a lui Putin, site-ul The Project amintește însă un episod mai vechi când Putin ar fi căzut de pe cal. Efectele traumei de atunci s-ar fi făcut simțite ulterior, în 2012, când acesta a fost văzut șchiopătând la un eveniment din Piața Roșie, alături de Patriarhul Kirill.

În 2019, amintește sursa citată, acestea era înconjurat de nu mai puțin de 13 medici la Palatul său de la Soci. Unul dintre ei este oncologul Evgeny Selivanov, chirurg specializat în cancerul tiroidian.

În patru ani, acesta l-a vizitat de 35 de ori și a petrecut nu mai puțin de 166 de zile alături de șeful statului rus.

În ciuda faptului că este înconjurat și vizitat de zeci de medici, Putin și-a exprimat adesea interesul pentru medicina alternativă. Inclusiv pentru leacuri care se bazează pe sacrificarea unor animale. Este cazul băilor în esență din coarne de cerb.

”Putin iubește animalele, dar de dragul sănătății sale este gata să se supună unor proceduri care presupun torturarea animalelor și care sunt îndoielnice din punct de vedere medical”.

Recent Posts

Fenomen îngrijorător. Rata cancerelor de colon a crescut cu 500% la această categorie de vârstă

Cazurile de cancer de colon sunt tot mai frecvente la adulții tineri, însă datele recente…

19 minute ago

Românii au strâns o sumă record la Pilonul II de pensii. Cât are fiecare, în medie

Românii au strâns o sumă record la Pilonul II de pensii.Românii au reușit să acumuleze…

49 de minute ago

Cercetător român: Acest fruct dizolvă și elimină acidul uric

Fructul care dizvolvă acidul uric și menține ficatul sănătos, recomandat de un cercetător român. E…

o oră ago

Pesionarii ale căror pensii se recalculează de două ori. Şeful Casei de Pensii: „Vor beneficia de încă o altă creștere opțională”

Pensii recalculate de două ori. Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a detaliat schimbările…

2 ore ago

Citeste si: