Categories: Ştiri sănătate

1 din 4 europeni suferă de această boală inflamatorie. Care sunt principalii factori de risc și metodele recomandate de tratament

Boala reumatică inflamatorie, o adevărată amenințare pentru oameni. Atenție, 1 din 4 europeni este afectat.

Pacienţii cu boli reumatice şi musculo-scheletice pot rămâne activi şi pot contribui în economie şi societate prin cariere îndelungate, în cazul în care afecţiunea este diagnosticată precoce şi primesc un tratament adecvat, afirmă specialiştii de la Liga Română Contra Reumatismului şi de la Societatea Română de Reumatologie, într-un comunicat de presă transmis cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Artritelor.

„Pentru a evita instalarea deficitului funcţional, bolile reumatice trebuie recunoscute şi diagnosticate corect încă de la primele simptome. Cu un diagnostic precoce şi tratament adecvat, pacienţii cu aceste afecţiuni pot rămâne activi şi pot contribui în economie şi societate prin cariere îndelungate”, a declarat prof. dr. Cătălin Codreanu, preşedintele Societăţii Române de Reumatologie, citat în comunicat.

Potrivit specialiştilor, bolile reumatice şi musculo-scheletice generează 50% din absenteismul de la locul de muncă, fiind principalul grup de boli profesionale şi reprezentând 38% din totalul acestora.

Bolile reumatice şi musculo-scheletice afectează persoane de toate vârstele şi includ peste 200 de afecţiuni, printre care poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, artroza, artropatia psoriazică, fibromialgia, lupusul şi guta.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aceste afecţiuni sunt principala cauză de dizabilitate la nivel mondial şi ţin departe de muncă aproximativ un milion de europeni şi alte milioane de persoane la nivel global, generând costuri substanţiale pentru companii şi societate.

Peste 120 de milioane de oameni (unul din patru cetăţeni) din Uniunea Europeană suferă de boli reumatice şi musculo-scheletice – mai multe persoane decât în orice alt grup de boli. În România, peste 600.000 de persoane (3% din populaţie) suferă de boli reumatice de tip inflamator, acestea afectând într-o măsură importantă populaţia activă, tineri şi chiar copii, precizează sursa citată.

Printre simptomele acestor boli se numără durerile articulare sau musculare persistente, oboseala, rigiditatea matinală şi depresia. Fumatul, excesul ponderal, factorii genetici, ocupaţii ce solicită articulaţiile, infecţiile şi vârsta înaintată sunt printre factorii ce cresc riscul de boli reumatice.

Recent Posts

Trusa de prim-ajutor, o necesitate în vacanțe! Ce trebuie să conțină

Trusa de prim-ajutor, o necesitate în vacanțe! Atunci când te pregătești să pleci în vacanță,…

2 minute ago

Atenționare cibernetică! Aveți grijă când faceți cumpărături online pentru sărbători

Atenționare cibernetică!  Fiţi atenţi când faceţi cumpărături online în timpul sărbătorilor, atrage atenţia Directoratul Naţional pentru…

32 de minute ago

Ouă de Paște vopsite natural. Doar așa vei obține o culoare intensă, fără coloranți periculoși

Vopseaua din comerț pentru ouăle de Paște poate fi periculoasă pentru organism deoarece conține aditivi…

o oră ago

Semnificația spirituală a ploii de stele din Mai 2024

Ploile de meteoriți sunt un fenomen astronomic care a captivat omenirea din cele mai vechi…

2 ore ago

O zodie are Cosmosul de partea ei. Urmează reușite pe toate planurile la începutul lunii Mai

Mihai Voropchievici vestește mari reușite pentru o zodie în următoarea perioadă. Ceilalți nativi, pe de…

2 ore ago

Mare atenție la PEȘTE! Medicul Virgil Stroescu: Poate să facă dezastru!

De curând, în timpul emisiunii Sinteza Zilei, realizată de Mihai Gâdea la Antena 3, medicul…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia