30 octombrie, sărbătoare mare. Rugăciune pentru vindecare de cancer către sfinții Zenovie și sora sa, Zenovia

Pe 30 octombrie sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia, cunoscuți ca vindecător de cancer.

Sfinții Zenovie și Zenovia au viețuit în timpul împăratului Dioclețian (284-305). S-au născut în cetatea Egeea din Cilicia. Au moștenit de la părinți o avere uriașă, dar și credința în Hristos, din acest motiv împărțind toată averea săracilor, scrie crestinortodox.ro. Erau cunoscuți pentru milostenia lor, împărțind toate bunurile moștenite de la părinți.

Datorită vieții virtuoase, Zenovie a fost ales episcop al cetății Egeea. Dumnezeu i-a dăruit lui Zenovie pentru lepădarea grijii lumești, puterea de a vindeca toată boala și neputința din popor.

Cine au fost Sfinții Zenovie și Zenovia?

Sfinţii Zenovie şi Zenovia sunt cunoscuţi ca vindecătorii de cancer, mulţi bolnavi vindecându-se în chip minunat prin rugăciunile către aceşti doi mucenici.

Zenovie a luat darul de a tămădui suferinţele, pentru că acele mâini care au miluit pe săraci le-a miluit Domnul cu puterea facerii de minuni şi cu tămăduirea a toate neputinţele şi rănile oamenilor, căci atunci când sfântul se atingea cu mâna sa, îndată bolnavul primea tămăduirea.

Atunci a venit la Sfântul Zenovie o oarecare femeie din Antiohia, care avea pe pieptul ei o rană netămăduită şi care a cheltuit multe averi pe la doctori, căutând la dânşii tămăduire. Nu a avut însă nici un ajutor, ci mai cumplit i s-a înmulţit durerea, încât era aproape de moarte. Iar Sfântul, văzând-o pe ea, i s-a făcut milă şi s-a atins cu mâna de rana aceea, făcând semnul Crucii, şi îndată a dispărut durerea, iar rana s-a tămăduit şi femeia s-a făcut sănătoasă şi s-a întors bucuroasă la treburile ei. La fel şi o altă femeie necredincioasă, care era soţia unui dregător, pătimea de aceeaşi durere. Aceasta a fost tămăduită tot de Sfântul Zenovie.

În timpul persecuției împotriva creștinilor, Zenovie a fost arestat și dus înaintea Prefectului Lysias care i-a spus: „Ai de ales una din două: ori viața, ori moartea; însă viața o vei avea dacă vei aduce jertfa zeilor noștri”. La acestea Sfântul Zenovie a zis: „Viața fără Hristos moarte este, câtă vreme moartea pentru El înseamnă viață, nicidecum moarte”.

În timp ce era supus chinurilor, a venit în fața judecătorului Zenovia, sora sa. Aceasta a spus că dorește să bea și ea paharul pe care îl bea fratele ei, ca să dobândească și ea cununa vieții. Au fost aruncați împreună în foc și în cele din urmă decapitați cu sabia.

Rugăciune pentru vindecare de cancer

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri.

Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Cântare să înălţăm, po­poare, minunatului Dum­nezeului nostru, Celui Ce a scăpat din robie pe Israel, care cânta cântare de biruinţă şi grăia: să cântăm Ţie Unuia Stăpânului Stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu, ca un preot bine primit şi ca un mucenic prea bun, Sfinte Zenovie de trei ori fericite, apără de smintelile vieţii pe cei ce cinstesc cu dragoste pomeni­rea ta cea purtătoare de lumină.

Luminându-te, înţelepte, cu Strălucirea Luminii Celei în Trei Luminători, ai risipit întuneri­cul defăimărilor păgânilor, lu­minând pe toţi cu lumina cuvintelor tale; şi acum te-ai mu­tat către Lumina Cea Neapusă.

Arătându-te cărbune înţele­gător, aprins de Focul Dumneze­iescului Duh, ai aprins inimile tuturor către Dumnezeiasca dragoste, sfinţite tăinuitorule şi ai ars toată înşelăciunea. Bucură-te, Locaşul cel Preasfânt, Lâna cea cu Rouă Dum­nezeiască, Fântână Pecetluită a Râului Celui Nemuritor; păzeşte turma ta, Stăpână, de tot felul de vrăjmaşi. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

7 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

8 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

8 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

9 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

9 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

10 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra