Categories: Ştiri sănătate

5.193 de medici au plecat în străinătate, în perioada 2019-2020. Topul județelor în care e cel mai mare exod de specialiști

5.193 de medici au plecat în străinătate, în perioada 2019-2020. Topul județelor în care e cel mai mare exod de specialiști.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătății, citate de Hotnews, aproape 6 medici au părăsit România zilnic, în anul 2020! Astfel, 2.173 de medici au cerut în anul 2020 documentele care le permit să poată profesa în străinătate.

Numărul medicilor care au solicitat documentele necesare pentru a lucra în afara țării în 2020 este similar cu cel din 2018 (tot o medie de aproximativ 6 medici pe zi) și în scădere cu aproximativ un sfert față de anul 2019 – când media a fost de 8,2 medici pe zi – un medic la 3 ore.

Cei mai mulți medici au plecat din București, unde 1.098 de specialiști au intrat în posesia certificatelor de conformitate în ultimii 2 ani. Urmează județele Timiș și Iași, cu 775, respectiv 751 medici plecați în decursul a 2 ani.

Topul județelor în care e cel mai mare exod de specialiști

La polul opus sunt județele Giurgiu, Călărași și Covasna, cu cei mai puțini medici plecați în străinătate, respectiv câte 4 în fiecare din cele trei județe.

„Situația statistică din anul 2016, 2017, 2018 și primele trei luni din anul 2019 a fost întocmită în baza raportărilor colegiilor teritoriale ale Colegiului Medicilor din România, iar începând cu luna aprilie 2019, situația statistică este întocmită din aplicația informatică a Colegiului Medicilor din România alcătuită pe baza înregistrărilor colegiilor teritoriale.

• Nr. total al CPC emise la nivel național în anul 2016 = 1462

• Nr. total al CPC emise la nivel național în anul 2017 = 1374

• Nr. total al CPC emise la nivel național în anul 2018 = 1221

• Nr. total al CPC emise la nivel național în anul 2019 = 1099

• Nr. total al CPC emise la nivel național în anul 2020 = 858”, se arată într-un comunicat al Colefiului Medicilor.

Ce este certificatul profesional curent

Prin certificat profesional curent (GOOD STANDING)  se înțelege documentul cuprinzând datele personale relevante cu privire la onorabilitate și moralitate, inclusiv la competența cu care medicii își exercită profesia.

Certificatul profesional curent (GOOD STANDING) este documentul eliberat la cererea medicului (ori la cererea autorității competente omoloage dintr-un alt stat) și cuprinde datele personale relevante cu privire la onorabilitatea, moralitate și competența cu care își poate exercita profesia medicul care deține sau a deținut în trecut calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România (C.M.R.).

Medicii au obligația să solicite eliberarea GOOD STANDING – ului în vederea:

a) întocmirii dosarului de înscriere la orice examen de promovare profesională sau concurs de ocupare a unui post vacant de medic, de medic dentist și, respectiv, de farmacist;

b) înființării cabinetelor medicale/de medicină dentară, în cazul medicilor, respectiv al medicilor dentiști;

c) exercitării profesiei în afara granițelor României.

Este un act care se acordă „obligatoriu doar membrilor Colegiului Medicilor din România”.

5.193 de medici au plecat în străinătate, în perioada 2019-2020

Situația medicilor care au solicitat eliberarea de certificate de conformitate, pe fiecare județ, în perioada 2019-2020. Potrivit calculelor, în această perioadă, un număr de 5.193 de medici au solicitat eliberarea de certificate de conformitate.

  • 1. București: 607 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 491 de medici în anul 2020; Total: 1.098 de medici.
  • 2. Județul Alba: 9 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 12 medici în anul 2020; Total: 21 de medici.
  • 3. Județul Argeș: 13 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 11 medici în anul 2020; Total: 24 de medici.
  • 4. Județul Arad: 232 de medici au solicitat documenentele în anul 2019; 127 de medici în anul 2020; Total: 359 de medici.
  • 5. Județul Bacău: 15 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 14 de medici în anul 2020; Total: 29 de medici.
  • 6. Județul Bihor: 134 de medici au solicitat documenentele în anul 2019; 82 de medici în anul 2020; Total: 216 medici.
  • 7. Județul Bistrița-Năsăud: 10 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 4 medici în anul 2020; Total: 14 medici.
  • 8. Județul Brăila: 19 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 10 medici în anul 2020; Total: 29 de medici.
  • 9. Județul Botoșani: 19 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 10 medici în anul 2020 ; Total: 29 de medici.
  • 10. Județul Brașov: 52 de medici au solicitat documenentele în anul 2019; 27 de medici în anul 2020; Total: 79 de medici.
  • 11. Județul Buzău: 6 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 4 medici în anul 2020; Total: 10 medici.
  • 12. Județul Cluj: 336 de medici au solicitat documenentele în anul 2019; 231 de medici în anul 2020; Total: 567 de medici.
  • 13. Județul Călărași: 2 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 2 medici în anul 2020; Total: 4 medici.
  • 14. Județul Caraș-Severin: 3 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 3 medici în anul 2020; Total: 6 medici.
  • 15. Județul Constanța: 135 de medici au solicitat documenentele în anul 2019; 74 de medici în anul 2020; Total: 209 medici.
  • 16. Județul Covasna: 3 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 1 medic în anul 2020; Total: 4 medici.
  • 17. Județul Dâmbovița: 10 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 4 medici în anul 2020; Total: 14 medici.
  • 18: Județul Dolj: 136 de medici au solicitat documenentele în anul 2019; 73 de medici în anul 2020; Total: 209 medici.
  • 19. Județul Gorj: 8 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 6 medici în anul 2020; Total: 14 medici.
  • 20. Județul Galați: 44 de medici au solicitat documenentele în anul 2019; 34 de medici în anul 2020; Total: 78 medici.
  • 21. Județul Giurgiu: 2 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 2 medici în anul 2020; Total: 4 medici.
  • 22. Județul Hunedoara: 14 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 12 medici în anul 2020; Total: 26 de medici.
  • 23: Județul Harghita: 5 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 2 medici în anul 2020; Total: 7 medici.
  • 24. Județul Ilfov: 29 de medici au solicitat documenentele în anul 2019; 13 medici în anul 2020; Total: 42 de medici.
  • 25. Județul Ialomița: 5 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 2 medici în anul 2020; Total: 7 medici.
  • 26. Județul Iași: 416 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 335 de medici în anul 2020; Total: 751 de medici.
  • 27. Județul Mehedinți: 6 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 1 medic în anul 2020; Total: 7 medici.
  • 28. Județul Maramureș: 22 de medici au solicitat documenentele în anul 2019; 10 medici în anul 2020; Total: 33 de medici.
  • 29. Județul Mureș: 128 de medici au solicitat documenentele în anul 2019; 91 de medici în anul 2020; Total: 219 medici.
  • 30. Județul Neamț: 18 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 11 medici în anul 2020; Total: 29 de medici.
  • 31. Județul Olt: 8 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 4 medici în anul 2020; Total: 12 medici.
  • 32. Județul Prahova: 20 de medici au solicitat documenentele în anul 2019; 9 medici în anul 2020; Total: 29 de medici.
  • 33. Județul Sibiu: 37 de medici au solicitat documenentele în anul 2019; 33 de medici în anul 2020; Total: 70 de medici.
  • 34. Județul Sălaj: 9 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 5 medici în anul 2020; Total: 14 medici.
  • 35. Județul Satu Mare: 18 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 11 medici în anul 2020; Total: 29 de medici.
  • 36. Județul Suceava: 28 de medici au solicitat documenentele în anul 2019; 22 de medici în anul 2020; Total: 50 de medici.
  • 37. Județul Tulcea: 6 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 2 medici în anul 2020; Total: 8 medici.
  • 38. Județul Timiș: 411 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 364 de medici în anul 2020; Total: 775 de medici.
  • 39. Județul Teleorman: 7 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 1 medic în anul 2020; Total: 8 medici.
  • 40. Județul Vâlcea: 17 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 6 medici în anul 2020; Total: 23 de medici.
  • 41. Județul Vrancea: 14 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 6 medici în anul 2020; Total: 20 de medici.
  • 42. Județul Vaslui: 6 medici au solicitat documenentele în anul 2019; 11 medici în anul 2020; Total: 17 medici.

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

7 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

7 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

8 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

8 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

9 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

9 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra