Din cuprinsul articolului
Pe 5 iulie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Atanasie Athonitul, unul dintre cei mai influenți fondatori ai monahismului organizat de la Muntele Athos. Viața lui a marcat o cotitură în istoria spiritualității răsăritene, datorită tranziției de la viața sihăstrească individuală la o formă de comunitate monahală centrată pe rânduială, ascultare și lucrare comună.
Născut în jurul anului 930 în Trapezunt și botezat cu numele Avramie, tânărul orfan a fost crescut în mediul aristocratic al Imperiului Bizantin. Atras de viața ascetică încă din copilărie, Avramie refuza confortul și căuta retragerea, preferând rugăciunea și disciplina interioară. Ajuns la Constantinopol, a fost remarcat pentru înțelepciunea și blândețea sa, devenind un dascăl apreciat, dar a renunțat la cariera academică pentru a urma viața monahală.
Sub îndrumarea Sfântului Mihail Maleinos la Muntele Kyminas, Avramie a primit numele Atanasie și a început o viață de nevoință severă. Refuza orice confort personal, trăind în post, rugăciune și priveghere continuă. Ascultarea desăvârșită și darul contemplației i-au adus o recunoaștere discretă în rândul părinților monahi, dar Sfântul a ales să se retragă departe de orice onoare – până când s-a stabilit definitiv la Athos.
Împins de dorința de isihie, Atanasie s-a așezat la Muntele Athos, unde, în acel timp, viețuiau doar sihaștri în colibe modeste. Cu susținerea viitorului împărat Nichifor Focas, a întemeiat Marea Lavră, prima mănăstire cenobitică a Athosului, organizată după modelul monahismului de obște. Construcția mănăstirii a fost însoțită de minuni, printre care o apariție a Maicii Domnului care a făgăduit că va fi economul așezământului, tradiție care se păstrează până astăzi, notează Calendar-Ortodox.
Reformator al monahismului bizantin
Sfântul Atanasie a reușit să unească tradiția isihastă cu viața cenobitică, oferind o alternativă echilibrată între retragerea în rugăciune și lucrarea în comunitate. Sub influența sa, Athosul a devenit o adevărată școală a sfințeniei, atrăgând monahi din Georgia, Armenia, Italia și din întreg Imperiul Bizantin. Prin Tipicul său, a așezat reguli clare de viață monahală care aveau să inspire multe alte mănăstiri din Răsărit.
Sfântul Atanasie a murit pe 5 iulie 1001, într-un accident tragic în timpul lucrărilor de construcție a bisericii mănăstirii. Prăbușirea cupolei a dus la moartea sa și a altor șase ucenici. Trupul său a fost găsit neîntinat, cu mâinile încrucișate pe piept, iar sângele său proaspăt a fost izvor de tămăduiri. Mormântul său a devenit loc de pelerinaj, iar moaștele sale sunt cinstite până astăzi la Marea Lavră.
Moștenirea spirituală a Sfântului Atanasie Athonitul
Viața și opera lui Atanasie Athonitul continuă să inspire generații întregi de monahi și credincioși. Prin echilibrul său între asceză, slujire și organizare, el a pus temelia unei tradiții monahale vii care a dăinuit peste un mileniu. Reforma sa a fost oficializată prin Tragos, primul act de organizare a Sfântului Munte, semnat de împăratul Ioan Tzimiskis în 972, împreună cu Atanasie și 57 de reprezentanți ai obștilor monahale athonite.
Tot în această zi, Biserica face pomenirea Sfântului Cuvios Lampadie, un sihastru deosebit de aspru care, încă din tinerețe, s-a dedicat rugăciunii și înfrânării. Viața lui a fost marcată de minunile pe care le-a săvârșit atât în timpul vieții cât și după trecerea la cele veșnice, fiind considerat un stâlp al rugăciunii neîncetate.
Rugăciunea Sf Atanasie Athonitul pentru vindecare grabnică
”De viaţa ta cea în trup s-au minunat cetele îngereşti, cum, cu trupul, la luptele cele nevăzute ai ieşit, pururea mărite şi ai rănit cetele demonice. Pentru care, Sfinte Atanasie, Hristos ţi-a răsplătit cu bogate daruri. Drept aceea, părinte, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele şi să se împlinească dorinţele noastre.
Având numirea nemuririi, cât ai fost cu viaţă, după ce te-ai mutat de la cele vremelnice, te-ai arătat părtaş nemuririi celei adevărate, Părinte Atanasie. Stând, deci, acum înaintea lui Hristos, adu-ţi aminte de noi cei ce te pomenim pe tine.
Din copilăreasca pruncie făcându-te cinstitor de Dumnezeu, cuvioase, lipsa părinţilor tăi nicidecum nu te-a împiedicat în dobândirea virtuţii, căci toată pofta şi dorirea cu totul ai întors-o către Însuşi Cel Ce te-a zidit.
Făcându-ţi mintea stăpânitoare patimilor şi îndreptându-te cu fapte dumnezeieşti, ai săvârşit călătoria cea bună. Şi prin dreapta credinţă, ai biruit pândirile, viclenirile şi măiestriile demonilor, alegând ca un înţelept partea cea bună.
Din tinereţe părăsind toate cele pieritoare şi veselitoare ale vieţii, cu osârdie ai urmat lui Hristos, Sfinte Atanasie şi ridicând pe umeri Crucea Domnului tău, ţi-ai topit trupul prin înfrânări. Drept aceea, Domnul Cel Preabun te-a şi ales pe tine păstor sufletelor, purtătorule de Dumnezeu fericite. Iar acum, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de păcate celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea ta. Amin!”
