Categories: Ştiri sănătate

86 de elevi și copii de grădiniță, depistați pozitiv în prima zi de testare pe bază de salivă

Din cuprinsul articolului

Recent, a început distribuirea testelor de salivă pentru depistarea timpurie a infecțiilor cu SARS-CoV-2 în școli. Acestea pot fi efectuate acasă, cu ajutorul părinților și îngrijitorilor legali, sau în interiorul unităților de învățământ.

86 de elevi sau copii de grădiniţă au fost depistaţi pozitiv, ieri, în prima zi în care s-au făcut teste pe baza de salivă, înainte ca aceştia să meargă la cursuri. Recomandarea autorităţilor este ca elevii să fie testaţi de două ori pe săptămână, lunea şi joia, la prima oră, înainte de masă, anunță RRA.

Copii și elevi, depistați pozitiv

În unele şcoli, procedeul are loc în clasă, dar în cele mai multe unităţi de învăţământ testele au fost distribuite pentru a fi făcute acasă. Majoritatea părinţilor sunt de acord cu testarea la domiciliu a copiiilor – spune reprezentantul Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi Bucureşti – Ilfov, Eugen Ilea.

„Din punctul nostru de vedere, cea mai viabilă modalitate de testare este cea efectuată acasă, şi nicidecum la şcoală. O parte au /…/ la această activitate, o parte încă privesc cu reticenţă lucrul acesta. Şi noi avem o nemulţumire legată de modalitatea în care aceste teste au ajuns la părinţi, aceste teste au venit în format vrac, iar ambalarea lor, câte două bucăţi de fiecare copil, s-a făcut în unităţile şcolare. Considerăm că aceste teste au fost compromise, nu putem vorbi clar de un rezultat elocvent”, a declarat Eugen Ilea.

Pe de altă parte, ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că testarea elevilor nu este obligatorie, pentru că nu există o bază legală în acest sens. El a spus, însă, că mizează pe buna credinţă a părinţilor, în cazul în care procedeul are loc acasă.

Testarea nu are bază legală, pentru a fi obligatorie. În acelaşi timp, nu avem alte şanse, decât aceea de a miza pe responsabilitatea părinţilor, profesorilor şi a elevilor. Sunt convins că nu vor fi multe acele situaţii în care părinţii vor da dovadă de iresponsabilitate.

Recent Posts

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică care poate vindeca orice, mai puțin MOARTEA: Să o luăm preventive. Este anticancerigen…

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…

5 ore ago

Horoscop 15 mai 2024. Berbec, nu te grăbi să dai un răspuns. Vărsător, te poți confrunta cu mici piedici

Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…

5 ore ago

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce criterii trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…

6 ore ago

Medic român: Bolile de piele au un impact foarte mare

Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…

6 ore ago

Cum se pregătesc oamenii de știință pentru o nouă pandemie: Protecție mai largă pentru omenire

Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…

7 ore ago

Bucureștiul are un nou Spital de Stomatologie. Unde este situat și ce are în dotare unitatea medicală

Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4.  Această…

7 ore ago

Citeste si: