Sari la conținut

Medic epidemiolog anunță când vom atinge vârful valului 5. La ce să ne așteptăm de la Omicron?

Specialistul epidemiolog, Octavian Jurma, a realizat o analiză comparativă a vârfului din valul patru cu cel din valul cinici, afirmând că cel mai probabil, în două – trei săptămâni ne vom aștepta la atingerea valului cinci.

„Mă așteptam să depășim săptămâna aceasta recordul valului 4-Delta și să trecem și pragul de 20.000 de cazuri noi cel târziu sâmbătă, pentru că în această săptămână urma să fie vizibil impactul deschiderii școlilor care a amplificat impactul petrecerilor de revelion.

Este însă șocant faptul că rata de pozitivare a depășit în mijlocul săptămânii rata de pozitivare de luni! Aceasta creștere imensă în timpul săptămânii are așadar loc pe fondul scăderii numărului de teste. Astfel, în ciuda retoricii oficiale, numărul de teste scade ușor în timpul săptămânii după vârful raportat marți.

Azi acest trend a fost respectat și avem cu 9.000 de teste mai puțin decât marți când s-au înregistrat însă 16.760 de cazuri noi. Numărul de teste de azi este de altfel mai mic decât numărul maxim de 81.054 teste din valul 4-Delta, care a fost înregistrat tot în 19 octombrie în ziua cu numărul maxim de cazuri. În fine, față de joia trecută, avem 15.000 de teste în plus dar aproape 10.000 de cazuri în plus”, a scris medicul pe Facebook

Medicul epidemiolog a ținut să sublinieze că în ciuda creșterii alarmante a numărului de cazuri, autoritățile susțin că nu este încă momentul de a trece școlile în format online, deși multe focare se regăsesc chiar în școli.

Octavian Jurma preconizează că recordul de joi înseamnă că debutul săptămânii viitoare ar putea avea loc la 15.000 de cazuri noi încă de luni, iar marți e posibil să depășim 30.000 de cazuri pe zi.

„Tot de săptămâna viitoare numărul de internări în rândul adulților va începe să se dubleze săptămânal la fel ca cel al copiilor și vom depăși 10.000 de pacienți pe zi până duminica viitoare. Este prea devreme să calculăm relația dintre curba infectărilor și cea a internărilor sau a deceselor în valul 5-Omicron. Valul 4-Delta a debutat mult mai lent și am avut timp în luna august să calibrăm curbele și să anticipăm ce urmează să se întample lunile următoare. Spre deosebire de alte țări care s-au bazat pe prevenție, certificat verde, testare și vaccinare, România se bazează exclusiv pe noroc nu pe pregătire. Dacă rezultatele vor fi grozave va fi meritul politicienilor, daca va fi dezastru va fi vina poporului, a opoziției minuscule și a Ghinionului”, a mai scris Octavian Jurma, pe Facebook.

„În această perioadă orice interacțiune fizică fără mască FFP2 este un risc major de infectare”.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel