Sari la conținut

Noua lege a pensiilor și modificările aduse de aceasta: reducerea vârstei de pensionare și pensia de urmaș

Recalcularea pensiei
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

Noua lege a pensiilor, intrată în vigoare de la 1 septembrie, aduce, pe lângă recalcularea pe principii care încurajează contributivitatea, și o serie de alte modificări pe care cei implicați trebuie să le cunoască. Astfel, există acum posibilitatea de a ieși la pensie pentru limită de vârstă cu cinci ani mai devreme, în anumite cazuri, a explicat directorul executiv adjunct al Casei de Pensii a Municipiului București, Angela Lazăr:

”Un alt element de noutate adus de Legea 360 se referă la reducerea vârstei de pensionare pentru femeile care au realizat stagiu complet de cotizare și au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani, respectiv pentru femeile care au adoptat copii și i-au crescut pentru o perioadă de cel puțin 13 ani.

Un alt element nou adus de această lege se referă la reducerea cu cinci ani a vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au realizat stagiu complet de cotizare contributiv și l-au depășit cu cinci ani. În acești cinci ani peste stagiul complet de cotizare contributiv intră și perioadele asimilate, respectiv facultate, armata și alte perioade asimilate.”

În lege, la anexa 5, se poate găsi stagiul de cotizare contributivă necesar în funcție de data nașterii, atât în cazul femeilor, cât și al bărbaților.

 

Noua lege a pensiilor și modificările aduse de aceasta, ce se întâmplă cu pensia de urmaș

O altă noutate este legată de documentele pe care trebuie să le prezinte la un moment dat copiii care beneficiază de pensie de urmaș, dar și românii care trăiesc în străinătate și primesc pensie de la statul român.

”Copiii urmași primesc pensie până la 16 ani, iar după 16 ani – dacă continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, dar nu mai mult de 26 de ani. Ca noutate, plata pensiei se suspendă cu 1 noiembrie a anului respectiv dacă nu prezintă adeverință de la liceu, facultate din care să rezulte că se duce la școală.

Pensionarii nerezidenți care locuiesc în străinătate și primesc pensia din România, până la intrarea Legii 360 în vigoare, trebuiau să transmită acel certificat de viață până la finele lunii ianuarie. Dacă nu-l transmiteau cu luna februarie a anului, se suspenda plata pensiilor.

În prezent, Articolul 98 reglementează că trebuie transmis semestrial, până la 31 martie sau 30 septembrie. Aceste certificate sunt puse pe site-ul caselor de pensie, bilingv, sunt în format electronic, cât și în format PDF, deci pot fi descărcate, și avem și adresele de e-mail la care pot fi transmise, adică ei le pot transmite și cu poșta, așa cum făceau și până acum, dar și electronic, prin orice mijloc de comunicare. Se mai practică în anumite țări și faxul.” a precizat Mariana Șerbănescu, director executiv adjunct al Casei de Pensii a Municipiului București.

Certificatul de viață trebuie să fie semnat de reprezentantul unei autorități legale, cum ar fi notar, doctor, reprezentant al primăriei, prefecturii sau al unei misiuni diplomatice, printre altele, și chiar de un reprezentant al băncii beneficiarului.

Altă modificare prevede posibilitatea de a opta între pensia anticipată și cea de invaliditate. În plus, cei cu pensii de invaliditate pot obține acum și venituri din alte surse.

 

Casa de Pensii București a declarat că a încheiat trimiterea tuturor celor 470.000 de decizii, din care, la nivelul capitalei, cele 774 se află în revizuire. Pensionarii își păstrează dreptul de contestație, inclusiv în instanță, de 45 de zile, după ce vor primi noile decizii de revizuire, dar și răspunsurile administrative.

Popescu Daniela

Daniela Popescu – Jurnalist la DoctorulZilei.ro Daniela Popescu este jurnalist specializat în domeniul sănătății și al stilului de viață, cu o experiență de peste 10 ani în presa online românească. Daniela Popescu a colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram www.evz.ro, www.animalzoo.ro, www.capital.ro, www.evz monden.ro. De-a lungul carierei sale, Daniela s-a remarcat prin articolele sale documentate, interviuri cu experți medicali și abordarea echilibrată a subiectelor de actualitate din sănătate, nutriție, psihologie și prevenție. Experiență profesională și formare: Daniela a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai, unde și-a descoperit pasiunea pentru jurnalismul de sănătate. Înainte de a se alătura echipei DoctorulZilei.ro, a colaborat cu diverse publicații online și reviste de specialitate, unde a acoperit teme variate precum inovațiile medicale, alimentația echilibrată, tendințe în medicina preventivă și campanii de informare publică. Rol la DoctorulZilei.ro: În cadrul DoctorulZilei.ro, Daniela Popescu realizează zilnic articole de informare, știri de ultimă oră din domeniul medical, reportaje despre noile descoperiri științifice și interviuri cu specialiști. Ea este cunoscută pentru modul clar în care explică subiecte complexe și pentru responsabilitatea cu care tratează informațiile de interes public, verificând întotdeauna sursele și promovând educația pentru sănătate. Abilități și expertiză: Redactare și editare: Articole de actualitate, interviuri, reportaje și analize. Documentare: Identificarea surselor credibile, verificarea informației, colaborare cu experți. Comunicații digitale: Utilizarea platformelor sociale pentru promovarea sănătății și dialog cu cititorii. Valori profesionale: Daniela Popescu pune accent pe informarea corectă și echilibrată a publicului, respectarea deontologiei jurnalistice și protejarea dreptului la sănătate al cititorilor. Ea susține importanța prevenției, a stilului de viață sănătos și a dialogului deschis între specialiști și publicul larg. Citate relevante: „Cred că jurnalismul de sănătate are rolul de a aduce informația medicală mai aproape de oameni, într-un limbaj accesibil și responsabil.” Contact: Pentru subiecte de actualitate, propuneri de interviuri sau colaborări, Daniela Popescu poate fi contactată la adresa redacției DoctorulZilei.ro sau prin intermediul paginilor oficiale de social media.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel