Din cuprinsul articolului
Pe 2 mai, creștinii ortodocși o sărbătoresc pe Sfânta Matrona cea Oarbă, făcătoare de minuni și grabnic ajutătoare celor care îi cer ajutorul cu credinţă.
În București, sfânta este sărbătorită la Schitul Darvari din Capitală, care a primit recent un fragment din cinstitele sale moaște.
Feluritele vindecări și minuni sunt povestite în cărți și în documentare. A fost în timpul vieții și este și după moarte o grabnică mijlocitoare la Dumnezeu, iar acest lucru se reflectă și în cuvintele sale – testament duhovnicesc:
„Toți, toți să veniți la mine și să-mi povestiți necazurile voastre, de parcă aș fi vie, căci eu vă voi vedea, vă voi auzi și vă voi ajuta.”
Sfânta Matrona cea Oarbă este cunoscută în special pentru ajutorul oferit atât celor care vor să își întemeieze o familie, cât și femeilor care urmează să nască un copil.
Moaștele Sfintei Matrona sunt așezate în Paraclisul Sfinților Tămăduitori de la Schitul Darvari din Capitală. Alături de Sfânta Matrona, în paraclis se regăsesc moaștele Sfântului Siluan Athonitul și ale Sfântului Nichifor Leprosul.

Cine a fost Sfânta Matrona cea Oarbă
Sfânta Matrona s-a născut în 1881, fiind ultimul copil al unei familii de țărani credincioși din satul Sebino, regiunea Tula din Rusia și se pare că a fost aleasă de Dumnezeu chiat înainte de a se fi născut.
Numeroasele daruri primite de la Dumnezeu au fost pe măsura unei cruci deosebit de grele, pe care a dus-o cu smerenie și răbdare toată viața.
Cuvioasa Matrona nu numai că era oarbă, dar nu avea ochi deloc. Dumnezeu i-a dat în schimb darul vederii duhovnicești și al vindecărilor, care s-au manifestat încă din copilărie. În fața casei sale se formau rânduri de oameni care așteptau să primească vindecare de boli sau răspunsuri la problemele lor.
A trecut la cele veșnice în anul 1952, iar în 1998 moaștele sale au fost descoperite nestricate, răspândind bună mireasmă. A fost canonizată de Biserica Ortodoxă Rusă în 1999, iar cinstirea ei s-a extins în toată lumea ortodoxă, datorită nenumăratelor minuni săvârșite.
În anul 2018, Sfânta Matrona cea Oarbă a fost înscrisă în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu dată de pomenire în 2 mai, potrivit basilica.ro.
Din învățăturile Sfintei Matrona
Sfânta Matrona învăța oamenii să nu îi judece pe alții și să se analizeze pe sine mai mult: „De ce să îi judeci pe alți oameni? Gândește-te mai des la tine însuți. Fiecare oaie e legată de coada ei. Ce nevoie ai de cozile altora?”
Sfânta îndemna la trăirea unei vieți de rugăciune și la însemnarea cât mai deasă cu semnul Sfintei Cruci, pentru ferirea de puterile rele. De asemenea, sfătuia oamenii să se împărtășească mai des cu Sfintele Taine ale lui Hristos.
- „Îngrădiți-vă cu crucea, rugăciunea, apa sfințită, deasa împărtășanie… Înaintea icoanelor să ardă candelele”, a citat stareța din învățăturile Sfintei Matrona.
- Sfânta învăța oamenii să iubească și să ierte pe bătrâni și pe infirmi. „Trebuie să ajutăm pe bolnav cu toată osârdia și să-l iertăm, indiferent ce ar spune sau face”.
- Sfânta Matrona nu permitea acordarea de importanță viselor, deoarece „visele vin de la cel rău pentru a necăji pe om și să-l încurce în gânduri”.
- În încercarea de identificare a unui duhovnic, sfânta îndemna credincioșii să nu alerge după „stareți” îmbunătățiți sau după „văzători cu duhul”, deoarece se poate pierde puterea duhovnicească și direcția corectă a vieții. „Dacă mergeți la un stareț sau la un preot pentru sfat, rugați-vă ca Domnul să-l înțelepțească să vă dea sfatul potrivit”.
- De asemenea, ea îndemna la însemnarea mâncării cu semnul Sfintei Cruci. „Cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci să vă mântuiți și să vă apărați”.
- Matronușka repeta adesea: „Dacă un popor își pierde credința în Dumnezeu, atunci nenorocirile îl ajung, iar dacă nu se căiește, atunci piere și dispare de pe fața pământului”.
- Sfânta a zis: „Toți, toți să veniți la mine și să-mi povestiți necazurile voastre, de parcă aș fi vie, căci eu vă voi vedea, vă voi auzi și vă voi ajuta”.
Rugăciune către Sfânta Matrana cea oarbă
„O, preafericită Maică Matrana, ceea ce acum, cu sufletul înaintea tronului Dumnezeirii te sălășluiești, iar cu trupul pe pământ te odihnești și prin darul lui Dumnezeu multe minuni săvârșești, ia aminte spre noi, păcătoșii și deznădăjduiți, cei aflați în scârbe și în dureri!
Bolile noastre cele cumplite, de care pentru păcatele noastre suferim, le tămăduiește și de mulțimea necazurilor și a primejdiilor ne izbăvește.
Roagă-L pe Milostivul Dumnezeu să ne ierte toate păcatele și fărădelegile pe care din tinerețile noastre și până acum le-am săvârșit. Ca prin solirile tale cele bineprimite, milă și dar de la Mântuitorul Hristos să primim, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.