Sari la conținut

3 mai, sărbătoare mare: ortodocșii îl sărbătoresc pe Sfântul făcător de minuni, ocrotitorul celor aflați în suferință

Sursă foto: colaj / CrestinOrtodox

Pe 3 mai, credincioșii ortodocși îl prăznuiesc pe Cuviosul Irodion de la Lainici, unul dintre marii sfinți ai monahismului românesc, cunoscut pentru viața sa de rugăciune, smerenie și har făcător de minuni. Născut în 1821 în București, sub numele de Ioan, Cuviosul Irodion și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu, intrând în monahism la Mănăstirea Cernica și primind chipul îngeresc al călugăriei în 1846.

Viața sa a fost strâns legată de cea a Sfântului Calinic de la Cernica, care l-a luat alături de sine la Râmnicu Vâlcea și l-a numit stareț al Schitului Lainici în 1854. Timp de peste patru decenii, cu mici întreruperi, Cuviosul Irodion a păstorit obștea mănăstirii, devenind un adevărat model de sfințenie. A fost numit de însuși Calinic „Luceafărul de la Lainici” pentru viața sa luminată de harul Duhului Sfânt.

După moartea sa, în anul 1900, mormântul său a devenit loc de pelerinaj, mulți oameni venind să se roage și să ceară ajutor, înregistrându-se vindecări de boli sufletești și trupești. Recunoscând sfințenia vieții sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în anul 2011, stabilind data de 3 mai ca zi de prăznuire oficială.

Rugăciune către Sfântul Irodion

Rugăciune
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Sfinte parinte Irodion, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, pentru sănătate și pentru ferirea de necazuri!

In teascul inimii ai stors cu osteneli ciorchinele credintei, cel hranit cu fapte evanghelice; duhovnicescul potir al sufletului l-ai umplut de fapte bune preafericite, veselind Biserica, drept aceea si noi te slavim pururea.

Chip al infranarii aratandu-te, bunule parinte, ai stins cu roua nevointelor focul patimilor; iar cu raza credintei si a iubirii, fiu al luminii te-a facut, dumnezeiescule stalp al monahilor.
De iubirea lui Hristos te-ai ranit si in munte ai mers Cuvioase Irodioane, si acolo inaltandu-ti mintea la tronul Stapanului; te-ai facut jertfelnic preasfintit curatindu-te cu duhul rugaciunii, de Dumnezeu vazatorule.

Astazi toata creștinătatea, luand har de sus de la Stapanul, cu cantari duhovnicesti lauda pe slavitul Irodion si canta pe Domnul, laudati toate lucrurile si preainaltati-L intru toti vecii. Amin!”

Sărbători cu cruce roșie în mai 2025

Pe lângă această mare sărbătoare duhovnicească, luna mai 2025 este bogată în zile cu semnificație religioasă profundă, marcate în calendarul ortodox cu cruce roșie sau neagră. Printre cele mai importante:

  • 21 mai – Sfinții Împărați Constantin și Elena
  • 25 mai – A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul
  • 29 mai – Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor)
Ecaterina Matei

Matei Ecaterina are diploma de absolventă a Facultății de Jurnalism. Cu o experiență vastă de peste 10 ani în domeniul presei scrise, se distinge prin cunoștințele dobândite și capacitatea de a lucra într-un mediu dinamic și provocator. Ecaterina are o abordare bine fundamentată atât în managementul economic, cât și în comunicare și jurnalism.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel