Sari la conținut

Aceste ingrediente îți omoară neuronii fără să știi. Unde se ascund și cum le eviți

Tot mai multe studii confirmă că unele substanțe prezente în produsele pe care le folosim zilnic pot afecta direct neuronii și sănătatea creierului, în general. Nu e vorba despre o doză accidentală sau un consum exagerat, ci despre expunerea constantă, aproape invizibilă.

Printre cele mai periculoase se află Bisfenolul Aftalațiimercurul și plumbul — substanțe întâlnite frecvent în obiecte de plastic, produse cosmetice, pește contaminat sau vopsele. Efectele lor nu apar imediat, dar pot modifica dezvoltarea creierului, mai ales la copii, pot influența comportamentul și pot contribui la boli neurologice.

Bisfenolul A (BPA) – plasticul care modifică funcționarea creierului

BPA este folosit la fabricarea multor obiecte din plastic: recipiente pentru alimente, biberoane, capace, pahare, dar și în unele plombe dentare sau hârtie autocopiativă. Studiile au demonstrat că această substanță acționează asupra sistemului nervos și endocrin, în special în cazul copiilor.

„Biberoanele și suzetele cu BPA, atunci când intră în contact cu saliva, pot elibera toxine direct în organism”, explică specialiști citați de European Food Safety Authority.

BPA are efecte estrogenice și poate afecta glanda tiroidă. La nivel cerebral, perturbă dezvoltarea rețelelor neuronale și favorizează tulburările de comportament.

Ce poți face: evită produsele din plastic care nu sunt marcate „BPA free”, în special când sunt folosite pentru alimente sau lichide fierbinți.

Ftalații – în jucării, cosmetice și… creier

Ftalații sunt utilizați pentru a face plasticul mai flexibil, dar se găsesc și în multe produse de igienă: parfumuri, șampoane, săpunuri, lacuri de unghii. Conform unui studiu realizat de Universitatea Kyungpook din Coreea de Sud, copiii expuși la concentrații ridicate de ftalați au un risc crescut de tulburări de atenție și comportament.

„Nivelurile ridicate de ftalați în urină au fost corelate cu simptome mai severe de ADHD”, notează cercetătorii în Environmental Research, 2024.

Ce poți face: citește etichetele și alege produse cu ingrediente cât mai simple; evită jucăriile ieftine, în special cele fără certificare CE.

Mercurul – ascuns în farfurie

Mercurul se acumulează în peștele de mari dimensiuni: ton, rechin, pește-spadă, știucă. Este una dintre cele mai toxice substanțe pentru sistemul nervos, mai ales pentru făt și copiii mici. Chiar și în cantități mici, poate afecta dezvoltarea cognitivă, echilibrul și vorbirea.

„Femeile însărcinate sau cele care alăptează trebuie să evite peștele cu niveluri ridicate de mercur, altfel pot afecta ireversibil sistemul nervos al copilului”, avertizează FDA.

Ce poți face: alege pește cu conținut scăzut de mercur – sardine, somon sălbatic, hering, păstrăv de crescătorie, anșoa.

Plumbul – o amenințare ascunsă în vopsele și alimente

Plumbul se acumulează în timp și nu este eliminat ușor din organism. Afectează în special creierul copiilor, ducând la scăderea coeficientului de inteligență, tulburări de învățare și comportament agresiv. Se găsește în anumite vopsele decorative, produse tradiționale, dulciuri importate sau cosmetice contrafăcute.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, expunerea la plumb provoacă peste 140.000 de decese anual, în special în țările cu reglementări slabe.

Copiii absorb de patru ori mai mult plumb decât adulții. Faptul că își duc frecvent mâinile la gură, după ce ating obiecte contaminate, îi face vulnerabili.

Ce poți face: aerisește locuința zilnic, evită zugrăvelile vechi, nu cumpăra dulciuri sau produse cosmetice fără etichetă clară.


De reținut

Substanțele care pot afecta neuronii nu sunt rare sau greu de evitat. Dimpotrivă, se găsesc în obiecte comune, în alimente procesate sau în produsele pe care le aplicăm direct pe piele. Cei mai expuși sunt copiii, femeile însărcinate și persoanele cu un sistem imunitar slăbit. Nu există soluții magice, dar câteva alegeri informate pot reduce semnificativ riscul.

Elena Oceanu

Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel