Sari la conținut

Femeia din viaţa lui Klaus Iohannis despre care se ştiu prea puţine lucruri

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

A condus timp de 10 ani România şi puţină lume ştie că, pe lângă soţia sa Carmen, în viaţa lui Klaus Iohannis există o altă femeie la fel de importantă pentru el.

Discret în ceea ce privește viața personală, Iohannis a dezvăluit câteva aspecte despre familia sa în cartea autobiografică „Pas cu pas”, pe care a lansat-o după preluarea primului mandat prezidențial.

Fostul şef al statului român o menționează în paginile cărţii sale pe Krista, sora mai mică cu 4 ani, care este stabilită de ani buni în Germania.

Cine este Krista?

Preşedintele nu vorbeşte prea mult despre sora sa, iar în afară de faptul că Krista locuieşte în Germania, nu aflăm, spre exemplu, cu ce se ocupă acolo.

Tot în cartea care urmărește traseul său profesional, „de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru președinție” regăsim prima și singura fotografie cu sora acestuia, alături de părinți, stabiliți la rândul lor de ani buni în Germania.

Totodată, șeful statului a dezvăluit că are o relație extrem de apropiată cu membrii familiei și îi vizitează periodic.

sursa foto: Facebook

„Sora mea a plecat imediat după Revoluție. Părinții mei au plecat prin 92-93; pe atunci deja nu mai locuiam împreună, eu eram căsătorit din 1988, iar ei erau deja pensionari.

Dacă ar fi decis să plece mai devreme, probabil că aș fi resimțit mult mai puternic despărțirea de ei, dar în acel moment am acceptat firesc decizia lor și mi-am continuat propriile planuri”, a povestit Iohannis.
Fostul președinte al României s-a născut la Sibiu, într-o familie de sași transilvăneni, iar părinții săi, Susanne şi Gustav Heinz Johannis, au imigrat ca pensionari la scurt timp după Revoluţia din 1989, stabilindu-se în Germania, la Wurzburg, unde se află și acum. Şi Krista locuiește în Germania de mulți ani.
Despre mama sa se știe doar că a lucrat ca asistentă medicală, în timp ce tatăl a fost tehnician la o firmă din Sibiu. „Aveau meserii simple: mama, soră medicală, tata, tehnician la o firmă din Sibiu. Sora mea a plecat imediat după Revoluţie”, a povestit primul Iohannis în cartea sa.
În perioada pensionării părinţilor săi şi a plecării acestora din ţară, Klaus Iohannis era deja căsătorit și își întemeiase propria familie, ceea ce a făcut ca despărțirea de părinți să fie mai ușor de acceptat.

Decizia de a nu avea copii

Klaus și Carmen Iohannis sunt căsătoriți de aproape 35 de ani, iar relația lor a început încă din perioada liceului. Pitrivit evz.ro, cei doi s-au apropiat mai mult în timpul facultății, iar după șapte ani de relație au decis să se căsătorească.

Deși și-au dorit copii, acest lucru nu s-a întâmplat, iar Klaus Iohannis a afirmat că adopția nu a fost o opțiune pe care să o ia în calcul. „Dumnezeu nu ne-a dat. Nu a fost să fie. Asta e.

Nu poți să le ai pe toate în viață. Ne-am împăcat cu ideea, dar nu mi-a fost ușor. Înfiatul nu a fost o variantă pe care am considerat că trebuie să o luăm în considerare”, a mai mărturisit Klaus Iohannis.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel