Din cuprinsul articolului
Se schimbă totul. Cristina Demetrescu, previziuni pentru 26 mai-1 iunie: Avem o săptămână fabuloasă!
„Avem o săptămână fabuloasă! Și pentru că acum nu putea să fie și soare. Nu, că trebuie să existe și ceva care nu este la locul lui. Dar săptămâna este foarte frumoasă, cu aspecte nemaipomenite. Și după o perioadă foarte lungă, în care cred că e cea mai grea perioadã a ultimilor ani, cu aceastã cruce fixã de care tot vorbeam, putem să ne bucurăm în sfârșit și să ne relaxăm.
Astăzi avem o lună în Taur, cu ajutorul cărora putem să turnăm fundații și să ne facem niște socoteli, dar mâine vom avea o Lună nouă fabuloasă, la fel de fabuloasă, folosesc așa niște cuvinte bombastice, în Zodia Gemenilor, pentru că nu e ca orice lună noua, aduce lucruri noi, doar că se prinde într-un triunghi minor, se numește, cu Neptun care a intrat în Berbec și cu Pluton din Vărsător și duce practic comunicarea la un alt nivel. Dialogul poate să schimbe lumea, nu? Deci asta înseamnă niște lucruri foarte inteligente, foarte frumoase de care ne putem bucura cu toții. Important este să comunicăm.
Cristina Demetrescu: Venus îl îmblânzește în continuare pe Marte
„Venus îl îmblânzește în continuare pe Marte, care până mai ieri era un dragon care scuipa flăcări, acum el face un număr simpatic de circ în acest moment și în continuare săptămâna va scoate niște emoții la suprafață și destul de multă creativitate pe măsură ce va intra în zodiile RAC și LEU. Așa că vom vorbi despre această lună nouă în zodia Gemenilor care pe berbeci cred că o să-i pună pe drumuri”, a spus Cristina Demetrescu în emisiunea Vorbește Lumea de la Pro TV.
Horoscop 26 mai-1 iunie: Berbec
Poate să stea pe drumuri, adică să alerge de colo-colo, este o săptămână destul de activă. Știu că lumea folosește foarte mult în prezent telefonul, Zoom, e-mail, dar o întâlnire față-în față nu ar strica, pentru că s-ar putea să dea un avânt, dacă se poate, evident, pentru asta merită să facă Berbecul un drum. Pentru că s-ar putea să dea un avânt bun unei prietenii, unei colaborări, unui proiect, unui curs, unor idei care este foarte important să fie așternute chiar și pe hârtie.
Horoscop 26 mai-1 iunie: Taur
Taurul semnează și el contracte, câștigă bani și ar trebui să dea dovadă de ce este mai bun, pentru că dă peste o persoană cu exces de zel, care mulțumită fiind, o să-i facă așa reclamă pe persoanã fizicã Taurului și da, este, se întâmplã lucruri de genul ăsta, știi, câte o persoana de-asta mulțumita, care trebuie să spună tuturor și o să vezi ce succes are taurul, deci să nu facă rabat de calitate pentru niciun client că nu se știe de unde sare iepurele.
Horoscop 26 mai-1 iunie: Gemeni
Gemenii ar trebui să se înnoiască, fie de bunăvoie, fie siliți de împrejurări, dar o spun la modul foarte plăcut, pentru că beneficiază de această… lună nouă nemaipomenită și nu în ultimul rând, până pe 10 iunie mai stă Jupiter în zodia asta, deci pentru ei în mod special că de acolo vin în momentul de față toate energiile.
Facă-se voia Gemenilor, mai mult decât atâta nu pot să spun, pentru că până la urmă este despre ceea ce vor.
Horoscop 26 mai-1 iunie: Rac
Pentru raci ar trebui să urmeze o perioadă de terapie ușoare, de odihnă, de concediu, de… de relaxare, fiecare ar trebui să profite de momentul acesta încât să își încarce bateriile. Este o perioadă bună și pentru ei, pentru meditație, dar este și o perioada bună în care ar putea să ajute pe cineva aflat în nevoie și chestia asta să le dea o stare bună de utilitate.
Horoscop 26 mai-1 iunie: Leu
Leul adună oamenii, nu prea stă nici el pe acasă, intră pe forumuri, se înscrie în cluburi, se apucă de sport, face tot felul de lucruri în așa fel încât să-și consume energia. Acolo este încă un marted până pe data de 17 iunie și dacă este folosit în sensul bun, mai ales că spuneam că acum martel ăsta este îmblânzit de Venus în Berbec. Leul este așa un fel de nucleu care îi adună pe toți, da? Polarizează prietenii, eu știu, creează evenimente, nu-i ziua lui, dar cine știe, are, găsește, găstește de lansat ceva.
Horoscop 26 mai-1 iunie: Fecioara
Poate să scrie file noi în carieră poate semna contracte noi, poate să înceapă un serviciu nou, vorbim despre carieră, adică vorbim despre o treaptă un pic mai înaltă și poate să-și asume tot felul de responsabilități, chiar dacă nu vorbim despre muncă, se poate implica în societate, poate sa aibă tot felul idei încât sa pună un număr acolo unde este nevoie.
Horoscop 26 mai-1 iunie: Balanță

Balanța este într-o perioadă expansivă, luna nouă îi aduce destul de multă deschidere, ar trebui să facă un pas în dreapta, în stânga, înainte, este momentul pentru aventură, este momentul într-unele călătorii îndepărtate sau pur și simplu de a intra în contact cu persoane care se pot afla în diverse colțuri ale lumii. De exemplu, poate să cumpere o franciză, deci este vorba despre expansiune.
Horoscop 26 mai-1 iunie: Scorpion
Pentru scorpioni, ei profită de pe urma unor situații mai puțin avantajoase pentru alții, despăgubirii, moștenirii, reciclează, dărâmă și reconstruiesc. Adică ăsta este rolul lor până la urmă. Adică iese bine într-un final. Dar pe de altă parte sunt beneficiarii unor situații care se lasă cu bani pentru ei.
Horoscop 26 mai-1 iunie: Săgetător
Și săgetătorii pot găsi un partener de dialog în această săptămână. Poate sunt lucruri care le-au ținut pentru ei sau lucruri pe care nu le-au putut exprima pentru că nu au găsit acest tip de interlocutor. Și chestia asta le dă echilibru și poate să fie momentul pentru o colaborare viitoare și pentru, poate chiar, semnarea unor contracte, o mână de ajutor, o persoană care descoperă în săgetător ceva, ceea ce până în momentul de față stătea acolo în stare latentă.
Horoscop 26 mai-1 iunie: Capricorn
Nu trebuie să se teamă de… suprapunerea unor activități, pentru că luna nouă în Gemeni este pe casa activității profesionale, deci merge încă un job sau să completeze activitatea de bază cu o pasiune pe care o pot transforma în eu știu, să-i dea o transformă în bani, adică îi dau un caracter profesional, ca să zic așa.E mai degrabă important să nu rateze oportunitățile în această perioadă, pentru că acolo e Jupiter, nu să-l mai băpezi decât peste 12 ani, este o lună nouă, deci dacă au idei, cumva să le pună în aplicare. Medicamente revoluționare pentru unii capricorni care își pierduseră cumva speranța, s-ar putea să audă de niște medicamente noi care îi pot ajuta.
Horoscop 26 mai-1 iunie: Vărsător
Horoscop. Sunt într-un moment de creație, procreere, acolo totul este prolific, ca să spunem așa. Sigur că vorbim despre iubire, vorbim Despre copii, dar pot da viață unor personaje, unor caractere sau pot însufleți niște pietre de pe marginea drumului. Important este să-și folosească magia în această săptămână, protv.ro.
Horoscop 26 mai-1 iunie: Pești
Peștii pot călători. În diverse locuri și au sentimentul că se simt mai bine decât acasă. Sigur că fiecare, chiar dacă ei nu se simt bine la ei acasă, uite că există astfel de locuri și cumva să nu-și pierdă speranța în a găsi un astfel de lucru pentru ei înșiși.