Sari la conținut

INOVATIV. Pacienții, tratați la Cluj cu ajutorul roboților. Investiţii din bani europeni

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Renumit ca pol al bunăstării în România, oraşul Cluj-Napoca investeşte masiv şi în sănătate şi se pregătește să devină un reper național în chirurgie minim-invazivă, cu ajutorul roboților.

Astfel, în capitala Transilvaniei  va fi construit un centru integrat de chirurgie avansată minim-invazivă, după cum a anunţat președintele Consiliului Județean Cluj, într-o conferință de presă online.

Centrul integrat de chirurgie avansată minim-invazivă, modernizat cu bani europeni

Banii  pentru centrul de chirurghie provin dintr-un proiect câștigat de Consiliul Județean Cluj. Valoarea acestuia este de 15,5 milioane de euro. Proiectul vizează extinderea și modernizarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase.

Centrul integrat de chirurgie avansată minim-invazivă va fi construit în cadrul acestui proiect care  are termen de realizare de 3 ani. Contractul de finanțare  va fi semnat zilele următoare. Sursa de finanțare este obținută prin prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), Programul Sănătate.

Sursa foto: CJ Cluj

 „ Vom realiza o clădire mare, pe locul actualului Centru Clinic de Diagnostic și Tratament (CCDT), unde este și ambulatoriul. În locul acesteia se face centru integrat de chirurgie avansată minim-invazivă CICAMI, unic în România. În corpul nou, unde se înființează centrul integrat de chirurgie avansată minim-invazivă, vor fi  trei săli de operație –ortopedie, dermatologie, chirurgie generală și ginecologie, plus saloane pentru pacienți”, a spus preşedintele Alin Tișe.

În acest centru,  actul medical se va face cu ajutorul roboților de ultimă generație. „Vom aduce echipamente de ultimă generație, vom trece la tehnologii noi. Există o șansă aici ca având medici buni, specialiști, Universitatea de Medicină și Farmacie, alături de dotările pe care le poate pune la dispoziție administrația publică, să avem un astfel de centru medical performant.

Aici se va practica acea chirurgie robotizată care se face cu tehnologie, fără a fi nevoit să stea bolnavul mai mult timp, cum se face acum în formatul clasic, fără tăietură și fără internare. Vom putea asigura aproape orice tip de operație de acest fel”, a explicat președintele Consiliului Județean, Alin Tișe.

În cadrul proiecțului, șeful Consiliului Juțean Timiș, Alin Tișe spune că laboratorul de recuperare medicală, medicină fizică și balneologie va fi reconfigurat în întregime. Proiectul de modernizare al unității spitalicești prevede și amenajarea a două bazine, pentru copii și adulți.
Scopul acestor amenajări este dezvoltărea serviciilor de hidrokinetoterapie la demisolul clădirii, potrivit evz.ro. În cadrul lucrărilor  create circuitele separate pentru copii și adulți pentru fiecare din serviciile oferite în cadrul laboratorului, vor fi amenajate și vestiare cu acces separat și spațiile specifice procedurilor de recuperare.

 

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel