Sari la conținut

Rusaliile 2025. Ce trebuie să ştie credincioșii despre pogorârea Sfântului Duh

Rusaliile 2025
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Ce trebuie sa știe credincioșii despre Sfântul Duh

Rusaliile sau Cincizecimea. Astăzi, 8 iunie 2025, biserica sărbătoreşte pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile. Ce trebuie să știe credincioșii ortodocși despre pogorârea Sfântului Duh și de ce a venit duminica?

În cea de-a cincizecea zi de la Învierea Lui Hristos, în Ierusalim, când Duhul Sfânt a venit în lume şi S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, s-a întemeiat Biserica lui Hristos.

Cincizecimea – originea Bisericii

Cincizecimea constituie originea Bisericii şi modelul ei, deoarece în jurul apostolilor, în adunare, erau prezenţi şi cei dintâi ucenici creştini. Duhul Sfânt a fost dăruit comunităţii apostolice primare (Fapte 4, 31) înzestrând-o cu tot ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Tainele, harismele, diaconia.

Biserica îşi trage viaţa ei lăuntrică din continua actualizare a cincizecimii, prin invocarea Duhului Sfânt. De aceea „noi putem celebra în orice vreme Cincizecimea”, spune Sfântul Ioan Hrisostom („Dicţionar de Teologie Ortodoxă” – Despre Sfânta Cincizecime).

Existenţa istorică, continuitatea cu apostolii şi orice acţiune sacramentală a Bisericii depind acum de invocarea Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt se numeşte „Duhul Adevărului” pentru că prin El se mărturiseşte şi se apără dreapta credinţă pe pământ, se întăresc dogmele ortodoxe, se vesteşte Sfânta Evanghelie în lume, se inspiră sfinţii, proorocii, ierarhii, preoţii şi cuvioşii care păstoresc Biserica lui Hristos, care vestesc cele viitoare şi povăţuiesc sufletele pe calea mântuirii. Pe toate le sfinţeşte, le îndreptează şi le călăuzeşte „la tot adevărul” Duhul Sfânt, care rămâne cu noi „în veac”, adică şi pe pământ şi în cer, după mutarea noastră la cele veşnice.

Duhul Sfânt „va mărturisi” despre Hristos că este Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul şi Judecătorul lumii şi „va vesti”, adică va descoperi celor aleşi tainele Sale cele viitoare.

De ce se numeşte Sfântul Duh „Mângâietorul” şi „Duhul Adevărului”?

Rusaliile 2025
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Pentru că Duhul Sfânt mângâie pe creştini cât sunt pe pământ. El mângâie mamele care nasc şi cresc copii, mângâie pe copiii orfani, pe săraci, pe infirmi, pe văduve şi pe cei bolnavi şi pe bătrâni. Duhul Sfânt mângâie şi întăreşte în credinţă şi în răbdare pe mucenicii care rabdă grele chinuri şi îşi dau viaţa pentru Hristos. Duhul Sfânt mângâie pe credincioşi, pe călugări şi pe slujitorii Bisericii în timpul rugăciunii şi al grelelor ispite care vin asupra lor de la diavol, de la oamenii răi şi din firea lor înclinată spre păcat. Duhul Sfânt mângâie inimile celor smeriţi şi râvnitori pentru Hristos şi mustră prin conştiinţă pe cei păcătoşi care nu se pocăiesc.

Rusaliile. Sfântul Duh

Că este a treia persoană a Preasfintei Treimi, că purcede de la Tatăl şi că a fost trimis în lume prin Fiul, după înălţarea Sa la cer, spune Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria.

De ce a venit pe pământ la zece zile după Înălţarea Domnului?

Pentru că Fiul lui Dumnezeu, când S-a înălţat la cer, a zăbovit câte o zi la fiecare din cele nouă cete îngereşti pentru a le înnoi şi bucura prin Învierea Sa. A zecea zi, spun unii Sfinţi Părinţi, după ce Fiul S-a aşezat de-a dreapta Tatălui pe tronul slavei Sale, a trimis pe Duhul Sfânt în lume.

De ce a venit Sfântul Duh Duminica?

Rusalii 2025. Domnul a înviat Duminica, în ziua cea dintâi a săptămânii, şi tot Duminica pe la orele nouă dimineaţa S-a coborât Duhul Sfânt peste Apostoli, ca să sfinţească această zi, ca zi de odihnă veşnică a creştinilor în locul sabatului Legii Vechi şi să ne îndemne Duminica dimineaţa, mai ales la biserică, pentru a asculta Sfânta Liturghie şi cuvântul de învăţătură din Evanghelie.

Limbile de foc ce s-au aşezat peste Apostoli „a un vuiet şi suflare de vânt ce vine repede” (Fapte 2, 1-4) simbolizau focul Duhului Sfânt ce avea să ardă toată necredinţa, tot eresul şi păcatul în lume.

Prin limbile de foc ale Duhului Sfânt s-au sfinţit cei doisprezece Apostoli, s-a întemeiat în lume Biserica şi urma să se hirotonească diaconi, preoţi şi episcopi. Prin acest foc dumnezeiesc urmau să se săvârşească cele şapte Taine ale Bisericii şi să se reverse peste creştini harul mântuitor al Duhului Sfânt, potrivit Agerpres.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel