Din cuprinsul articolului
Performanță în Sănătate – concluzii importante din partea Beatrice Mahler
Pe 24 iunie, Capital şi Doctorul Zilei au organizat Masa Rotundă „Performanță în Sănătate – Cum eficientizăm sistemul sanitar din România”. În cadrul dezbaterii s-au discutat teme esențiale: subfinanțarea sistemului medical, criza de personal, digitalizarea deficitară.
Cu această ocazie, Conf. univ. dr. Beatrice Mahler, medic primar pneumolog și membru al Colegiului Medicilor din România, a adus în discuție nevoia urgentă a unei reforme reale în sistemul de sănătate.
Beatrice Mahler – leadership și expertiză medicală
Cu o carieră solidă în pneumologie, Beatrice Mahler a condus Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” timp de șapte ani. A fost implicată activ în modernizarea instituției și creșterea calității actului medical, fiind recunoscută pentru contribuțiile sale în educație și cercetare.
Echitate între public și privat
Unul dintre punctele cheie ale intervenției sale a fost inegalitatea dintre sistemele public și privat.
„În Franța, alegerea locului în care se tratează nu este condiționat de public sau privat, ci de tipul de asistență de care are nevoie pacientul. Atunci există o liberă alegere a locului în care vreau să fiu tratat eu ca persoană. Acest lucru aduce un confort și pentru medic, profesionistul din sănătate. Până la urmă, noi ne-am pregătit să oferim servicii medicale, să oferim asistență pacienților, cine plătește aceste servicii, locul unde îmi desfășor activitatea, nu este treaba profesionistului, este o problemă de legiferare și o problemă de management a sistemului de sănătate din țara respectivă. Deci se poate”, a precizat reprezentanta Colegiului Medicilor din România.
Inechități legislative și salariale
Problemele de salarizare și lipsa criteriilor reale de performanță afectează motivația medicilor.
„În acest moment, legislația nu este echitabilă între sistemul de stat și sistemul privat. Până nu se va face o legislație care să fie identică, nu putem vorbi nici de achiziții identice, nici de angajarea identică a personalului, nici de performanță și criterii de performanță identice. Dacă vrem să reformăm sistemul de sănătate, trebuie să oferim plecarea de pe același start, de pe același loc și dezvoltarea împreună. Nemulțumirea față de medici vine din aceste sume pe care pacienții trebuie să le plătească din buzunarul lor. Este nevoie de o reformă și de respect pentru profesioniști. Acest lucru se poate face prin reglarea legislației, în așa fel încât să vorbim de echitate”, a spus Mahler.
„Pentru a face criterii de performanță avem nevoie de normare. Managerii de spitale pot face acest lucru, pornind de la contractul lor de management. Însă, evaluarea medicilor în acest moment se face pe legislația de evaluare a funcționarului public și doar la primul punct din lege se poate evalua cât muncește efectiv.
Și chiar dacă îi dai 1 la acel punct nu poți să-l dai afară, pentru că dacă este prezent, poartă uniformă și se comportă frumos are criterii de evaluare bune. Sunt o serie de acte normative care trebuie reglate pentru că aceste lucruri aduc nemulțumirea medicilor care lucrează. Există o nemulțumire în rândul profesioniștilor din sănătate legată de această inechitate între modul în care unii sunt plătiți cu aceeași bani și nu muncesc la fel”, a continuat medicul la evenimentul realizat de Capital şi Doctorul Zilei.
Reforme fără costuri suplimentare
Beatrice Mahler a atras atenția asupra reformelor posibile chiar și în lipsa unor alocări bugetare suplimentare.
„Profesia medicală nu are o legislație. Este legea 95 care tot a fost modificată. Este nevoie de o lege a profesiei medicale, este nevoie de o lege a pacientului terminal. Sunt lucruri pe agenda publică care dor și care trebuie reglementate, care ne ajută pe noi cei care suntem în sănătate și care nu costă bani neapărat. Avem multe exemple, inclusiv în normele CNAS, lucruri care pot fi reglementate fără să presupună costuri suplimentare sau lucruri care pot fi aduse în zona de echitate. Este anormal ca medicul specialist în ambulatoriu să fie plătit cu aproape jumătate din suma cu care este plătit medicul de familie. Este un lucru care aduce multă nemulțumire. Trebuie să vedem acest efort unitar cu modificări legislative care se pot face fără bani”, a explicat Beatrice Mahler.
Resursa umană, în centrul reformei
Punctul esențial al oricărei reforme, susține Mahler, trebuie să fie grija față de medici.
„Trebuie să plecăm de la grija față de medic, grija față de ceea ce trebuie el să ofere societății. Până la urmă, acest lucru este obligatoriu, respectând însă plata gărzilor, timpul de muncă, timpul de odihnă, indiferent de locul în care muncește. Atunci, vom ajunge la această zonă de echitate. Presupune timp de muncă egal, pacienți care să aibă unde să se adreseze, care să poată să acceseze sistemul de sănătate ușor.
În acest moment, oamenii nu știu cum să-și facă o programare. Nu știu că se pot face programări online în sistemul public. Aceste lucruri trebuie reglate. Avem o legislație veche care trebuie modificată chemând la masă toți actorii implicați înainte de a se face legea publică. Au fost niște probleme legislative care s-au reglat inclusiv cu ajutorul Colegiului Medicilor din România”, a mai spus ea.
„Eu cred că putem vorbi de investiții, de scăderea numărului de paturi, însă dacă nu avem grijă de resursa umană din sănătate, medicii vor pleca. Banii nu mai sunt neapărat problema principală. Problema principală o reprezintă modul în care se accesează un post în sistemul public de sănătate. Este extrem de dificil. Avem un manager în sistemul public care potrivit legii poate să facă foarte puține lucruri. Totul trebuie să plece de la o reformă a legislației. Trebuie să avem grijă de medici pentru a avea o eficiență a sistemului de sănătate”, a conchis Beatrice Mahler.