Din cuprinsul articolului
Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că până la sfârșitul lunii iulie Guvernul va veni cu completări importante legate de reforma fiscală, care includ măsuri privind pensiile speciale, reforma companiilor de stat, reducerea subvențiilor și reanalizarea sporurilor aplicate în mod „cascadă” în sectorul public.
„În etapa a doua, până la sfârșitul lunii iulie, vom veni cu completări care țin de câteva elemente foarte importante legate de pensiile speciale, care reprezintă un jalon din PNRR, de reforma instituțiilor autofinanțate, prin reducerea cheltuielilor și reorganizări. Vorbim de ASF, ANCOM, ANRF, de reforma companiilor de stat, pentru o utilizare mai eficientă a resurselor, reducerea subvențiilor și asigurarea transparenței și performanței acestor companii, precum și de reforma cheltuielilor la nivelul administrației publice locale și reanalizarea unor sporuri care sunt aplicate în cascadă”, a explicat premierul.
Bolojan a atras atenția asupra faptului că există ministere care au aplicat sporuri de până la 50%, iar prin combinarea acestora salariile au fost dublate artificial, fără a exista o justificare corespunzătoare. Această situație afectează absorția fondurilor europene, întrucât întârzierile în lansarea apelurilor de proiecte și evaluarea acestora împiedică realizarea țintelor de absorbție.
Totodată, premierul a anunțat că în cadrul acestui pachet vor fi actualizate redevențele și va fi valorificat mai eficient patrimoniul de stat.
„Ne concentrăm pe acest al doilea pachet pentru a recâștiga încrederea piețelor și pentru a asigura o stabilitate economică a țării. Aceste măsuri sunt jaloane obligatorii pentru accesarea fondurilor europene și sunt gândite să corecteze nedreptăți și acumulări negative, astfel încât românii să vadă că nu doar administrăm, ci și corectăm, pentru a pune România pe drumul cel bun și a reda speranța cetățenilor”, a mai adăugat Ilie Bolojan.
Introducerea CASS de 10% pentru pensiile peste 3.000 de lei
Premierul a mai vorbit despre introducerea unei contribuții de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% pentru pensiile ce depășesc pragul de 3.000 de lei. Acestă măsură face parte din eforturile de creștere a numărului de contribuabili, în condițiile în care, în prezent, Casa Națională de Sănătate are aproximativ 6 milioane de contributori și peste 16 milioane de beneficiari.
„Pentru a susține un sistem de sănătate echilibrat și performant, este nevoie să creștem numărul de plătitori. Aplicarea CASS pentru pensiile mari și eliminarea unor excepții ar putea duce la creșterea numărului de contributori de la 6 milioane la peste 8 milioane”, a explicat Bolojan.
Proiectul guvernamental privind impozitarea pensiilor mari a stârnit deja controverse în rândul social-democraților. Aceștia s-au opus introducerii CASS pentru pensiile mici, iar în urma negocierilor s-a decis ca impozitarea să se aplice doar pentru pensiile ce depășesc pragul de 4.000 de lei.
„Am intrat la guvernare pentru a proteja veniturile mici și mijlocii. Pragul inițial era 2.500 de lei, dar după negocieri am reușit să-l ridicăm la 4.000 de lei. Cred că această variantă trebuie să rămână”, a declarat Claudiu Manta, lider PSD, într-o intervenție televizată, potrivit Newsweek.
Surse politice indică presiuni pentru coborârea pragului la 3.000 de lei, ceea ce ar crește numărul pensionarilor care vor plăti CASS la aproape 2 milioane. În cazul pragului de 4.000 de lei, aproximativ 1 milion de pensionari ar fi afectați.