Din cuprinsul articolului
O parte din România se află sub COD ROŞU de caniculă, în județele din sudul și sud-estul țării meteorologii prognozând temperaturi care vor atinge şi chiar şi depăși 41 de grade Celsius.
În aceste condiţii de vreme extremă, Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanță și unităților de primiri urgențe activarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare.

MS solicită serviciilor de ambulanță alertarea echipajelor și suplimentarea acestora acolo unde numărul solicitărilor este în creștere și direcțiilor de sănătate publică, verificarea condițiilor de asigurare a asistenței medicale în unitățile sanitare, inclusiv a stocurilor de medicamente de urgență, în special a medicamentelor pentru patologiile determinate/agravate de caniculă, și a resurselor umane.
Totodată, direcțiile de sănătate vor colabora cu autoritățile locale pentru amenajarea și organizarea punctelor de asistență a populației și de distribuire a apei potabile în spațiile publice.
Potrivit News.ro, o altă solicitare se referă și la intensificarea controalelor igienico-sanitare în unitățile cu profil alimentar și în taberele școlare.
Recomandări anti-caniculă
Direcțiile de sănătate vor colabora cu autoritățile locale pentru amenajarea punctelor de asistență a populației în caz de nevoie. „Ascultați sfaturile medicilor și evitați expunerea prelungită la soare, deshidratarea și activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie”, recomandă MS.
Pentru a preveni efectele caniculei, Direcția de Sănătate Publică (DSP) recomandă măsuri precum reducerea deplasărilor, evitarea efortului fizic intens, hidratarea corespunzătoare și protejarea locuinței de căldură. Aceste măsuri sunt esențiale pentru a reduce riscul de insolație, deshidratare și alte afecțiuni legate de temperaturile ridicate.
-
Limitarea deplasărilor și a activităților fizice:
Se recomandă evitarea deplasărilor inutile, în special între orele 11:00 și 17:00, și reducerea efortului fizic intens.
-
Hidratarea:
Consumul regulat de lichide, între 2-4 litri pe zi, este crucial. Se recomandă evitarea alcoolului și a băuturilor cu cofeină sau zahăr, care pot favoriza deshidratarea.
-
Protejarea locuinței:Păstrați ferestrele închise și acoperite cu jaluzele sau obloane în timpul zilei pentru a bloca lumina directă a soarelui. Folosiți aerul condiționat cu moderație, dacă este disponibil.Îmbrăcăminte adecvată:
Purtați haine lejere, deschise la culoare, din materiale naturale și pălării de soare pentru a proteja capul.
- Consiliere medicală:
În cazul unor afecțiuni cronice, consultați medicul și urmați tratamentul prescris. În caz de urgențe medicale, sunați la 112 sau consultați serviciile spitalicești.
- Pentru copii și vârstnici:
-
La locul de muncă:Angajatorii ar trebui să asigure condiții de muncă adecvate, cum ar fi reducerea intensității efortului fizic, asigurarea ventilației și alternarea perioadelor de lucru cu pauze în locuri umbrite, conform Directia De Sanatate Publica Bucuresti.
-
Mese ușoare:Evitați mâncărurile grele și mesele copioase, preferând fructe și legume proaspete, care conțin multă apă.