Din cuprinsul articolului
Puțini oameni știu că primele ore ale dimineții ascund un risc biologic ridicat. Între 6:00 și 11:00, corpul funcționează într-un regim de alertă maximă, iar pentru inimă acesta este, paradoxal, cel mai fragil moment al zilei.
Nu este o speculație, ci o observație validată științific de zeci de ani și explicată public de medicul primar cardiolog și internist Anca Simona Tâu într-un text recent publicat pe Facebook:
„Între orele 6:00 și 11:00 dimineața, organismul intră într-o stare fiziologică de activare intensă: tensiune arterială crescută, activare simpatică, coagulabilitate accentuată. Nu este o coincidență că majoritatea infarctelor miocardice, AVC-urilor și cazurilor de moarte subită apar în acest interval. Este efectul ritmului biologic.”
Ceasul biologic și riscul de infarct
În centrul mecanismului se află ceasul circadian, o structură microscopică din creier (nucleul suprachiasmatic) care coordonează ritmul funcțiilor vitale: de la secreția de hormoni până la tensiunea arterială.
Dimineața, acest ritm atinge un vârf de intensitate:
-
Cortizolul, hormonul stresului, urcă la nivel maxim;
-
Sistemul nervos simpatic devine dominant – crește ritmul cardiac și tensiunea;
-
Sângele devine mai coagulat, ceea ce favorizează formarea cheagurilor;
-
Vasele de sânge reacționează mai puternic la stimulii inflamatori.
Aceste modificări pot declanșa un infarct în cazul unei plăci de aterom instabilă sau pot agrava o patologie vasculară deja existentă.
Dimineața, cel mai periculos moment din zi
„Dimineața e, simbolic, un nou început. Dar pentru inimă, este adesea momentul de maximă vulnerabilitate.”
Un studiu clasic publicat în New England Journal of Medicine (Muller et al., 1985) a arătat că infarctele miocardice apar cel mai frecvent dimineața. O cercetare ulterioară (Reiter et al., Heart, 2011) a confirmat: infarctele care debutează în acest interval produc leziuni mai extinse ale mușchiului cardiac.
Fenomenul nu se limitează la infarct. Același interval orar e asociat cu un risc crescut de:
-
Accident vascular cerebral (AVC)
-
Disecție de aortă
-
Moarte cardiacă subită
Ritmul circadian, factor ignorat
Dincolo de datele medicale, riscul crescut de dimineață trebuie privit și prin prisma stilului de viață. Ritmul biologic poate fi ușor perturbat de munca în ture, lipsa somnului, expunerea nocturnă la ecrane sau mese haotice.
„Pentru pacient, e o invitație la echilibru: somn regulat, dimineți fără stres excesiv, ritm de viață ordonat.
Pentru clinician, e un apel la vigilență în orele de risc, în special la pacienții cu vulnerabilități deja cunoscute.
Pentru sistem, e o direcție viitoare de integrare a cronobiologiei în prevenție și cercetare.”
Cronobiologia
Cronobiologia – știința care studiază ritmurile biologice – oferă noi explicații pentru distribuția evenimentelor cardiovasculare în timpul zilei. Deși tratamentele actuale nu sunt încă adaptate pe oră, cercetările merg în această direcție.
Tot mai multe studii indică faptul că momentul zilei în care are loc un infarct influențează severitatea acestuia. Se conturează ideea că medicamentele administrate în funcție de ceasul biologic pot fi mai eficiente sau mai sigure.
Prevenția începe cu ora
Pentru cei care știu că sunt la risc – hipertensivi, fumători, persoane cu colesterol crescut sau diabet – recomandarea este clară: diminețile trebuie tratate cu calm. Trezirea bruscă, stresul matinal, efortul intens imediat după ridicarea din pat pot grăbi un eveniment cardiac.
Inima are propriul ei ritm. Și, așa cum subliniază medicul:
„Medicina validează această intuiție culturală: inima este mai expusă dimineața.”