Din cuprinsul articolului
Decizie crucială în România. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat că măsurile adoptate de Guvern sunt cruciale pentru a evita colapsul economic al României. Acesta spune că al doilea pachet legislativ, care include reglementări privind pensiile speciale și reforma consiliilor de administrație, va fi adoptat în scurt timp.
Nu există altă soluţie pentru România

„Suntem în situaţia pe care o constatăm cu toţii din această coaliţie, pe baza cifrelor reale pe care Ministerul Finanţelor le prezintă, că nu există altă soluţie pentru România ca să nu intre în colaps decât aceste măsuri, acest pachet 1, care va avea efect imediat, şi pachetul 2 de măsuri, care va veni”, a declarat el miercuri, la B1 TV.
Mircea Abrudean a precizat că, în cazul în care se va constata că o măsură din primul pachet este „una injustă”, aceasta ar putea fi corectată prin intermediul celui de-al doilea pachet de măsuri.
Scopul principal al primului pachet de măsuri a fost obținerea rapidă a unor sume cât mai mari de bani, în contextul unui termen foarte scurt impus Guvernului, explică liberalul. El a subliniat că, dacă se constată că unele măsuri sunt injuste, acestea pot fi corectate prin al doilea pachet legislativ.
Mai mult, el a afirmat că soluțiile adoptate au fost validate de partenerii externi, nu doar de Comisia Europeană, ci și de ECOFIN, care a confirmat că România se află pe un parcurs corect, remarcând aplicarea efectivă a măsurilor, nu doar promisiuni. De asemenea, a evidențiat că piețele externe au reacționat pozitiv, observând o scădere a dobânzilor la care statul se împrumută.
„Ideea era să încercăm să facem rost de cât mai mulţi bani într-un timp cât mai scurt. Aceasta a fost formula. Cu siguranţă că se poate corecta, dacă se constată că e una injustă. Avem pachetul 2 de măsuri, care poate să corecteze orice fel de eroare a primului pachet de măsuri. Ele au venit într-un termen foarte scurt.
În două săptămâni, Guvernul a trebuit să vină cu toate aceste măsuri, ţinând cont şi de discuţiile iniţiale, ţinând cont şi de programul de guvernare, şi de coaliţie, şi de toate dezbaterile de acolo.
Aceasta a fost soluţia agreată şi, se pare, validată de către partenerii externi. Nu vorbesc doar de Comisia Europeană. Reamintesc că ECOFIN, ieri, confirma că este parcursul corect, pentru că în sfârşit văd şi ei că se iau măsuri, nu doar se promite. Vorbim şi de pieţele externe, vorbim şi de dobânzile la care statul se împrumută, care au început să scadă”, a spus acesta.