Sari la conținut

Un simptom al unei finaliste de la Wimbledon s-a dovedit a fi cancer, deși medicul i-a spus că nu e nimic grav

Finalistă de la Wimbledon, diagnosticată cu cancer după ce medicul i-a spus că nu e nimic grav.

Gabriela Dabrowski a fost diagnosticată cu cancer la sân în 2024, după ce un medic îi spusese cu un an înainte că un nodul descoperit pe pieptul ei nu reprezenta un motiv de îngrijorare.

Nodulul suspect ignorat de medic s-a dovedit a fi cancer

Finalista de dublu de la Wimbledon, edițiile 2019 și 2024, Gabriela Dabrowski, a observat în primăvara anului 2023 un nodul la nivelul pieptului. Îngrijorările sale au fost însă respinse de un specialist, care a considerat că nu este nimic periculos.

Un an mai târziu, în timpul unui control medical oferit de WTA, un alt medic a insistat să investigheze acel nodul. Au urmat o mamografie, un examen cu ultrasunete și un apel urgent din partea unui radiolog care a solicitat imediat o biopsie. Astfel, la vârsta de 33 de ani, Gabriela a primit confirmarea diagnosticului de cancer mamar. „Totul a devenit foarte serios, foarte repede”, a declarat sportiva canadiană pentru CNN.

Veste bună: nu a fost necesară chimioterapia

Deși diagnosticul a fost unul grav, Gabriela Dabrowski a primit vești încurajatoare: scorul Oncotype DX (care măsoară activitatea anumitor gene pentru a determina probabilitatea de recidivă) s-a încadrat în limite acceptabile.

„Nu am avut nevoie de chimioterapie pentru că scorul meu a fost suficient de mic și nu exista răspândire în ganglionii limfatici. A fost o sperietură, dar sunt recunoscătoare că am descoperit problema la timp și am putut interveni în stadiu incipient”, a spus ea.

A cucerit bronzul olimpic în ciuda diagnosticului

În ciuda tratamentelor din 2024, care au inclus două intervenții chirurgicale și o pauză de trei luni de la tenis, Dabrowski a reușit performanța de a obține medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, la dublu mixt, alături de Felix Auger-Aliassime.

„Mă gândeam în fiecare seară doar cum voi supraviețui zilei următoare. Ce voi reuși să mănânc, dacă voi dormi bine, și dacă nu, cum voi face față. Am împărțit totul în pași mici, realizabili… și, în cele din urmă, a venit și un rezultat bun”, a mărturisit ea pentru Olympics.com.

Promovează importanța diagnosticării precoce

Gabriela Dabrowski a primit un rezultat clar la controlul de șase luni în noiembrie și s-a angajat să promoveze conștientizarea cancerului de sân și importanța diagnosticării precoce. „Chiar dacă cancerul sperie, dacă îți faci analizele din timp, ai șanse de 99% să supraviețuiești”, a spus sportiva.

„Acesta a fost primul mesaj pe care l-am văzut pe afișul din cabinetul unde mi-am făcut mamografia: Cancerul mamar este supraviețuibil în proporție de 99%.

Simptomele cancerului la sân, conform NHS:

  • Un nodul sau o zonă îngroșată în sân

  • Modificări ale pielii, precum gropițe sau încrețituri

  • Schimbări în forma sau dimensiunea sânului

  • Secreții de la nivelul mamelonului

  • Durere persistentă în sân sau axilă

  • Modificarea formei mamelonului

Simptomele cancerului mamar secundar includ:

  • Oboseală constantă

  • Pierderea apetitului și scădere în greutate

  • Stare generală de rău fără cauză clară

  • Greață sau vărsături

  • Probleme de somn

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel