De ce este demența atât de greu de diagnosticat

Un nou studiu publicat în International Journal of Geriatric Psychiatry scoate la lumină o realitate îngrijorătoare: diagnosticarea demenței durează, în medie, 3,5 ani de la apariția primelor simptome.

Iar în cazul persoanelor tinere, cu demență cu debut precoce, așteptarea crește la peste 4 ani.

Ce este demența și de ce este greu de depistat

Demența este un termen umbrelă pentru o serie de afecțiuni neurologice, precum boala Alzheimer sau demența frontotemporală, care afectează memoria, raționamentul și capacitatea de comunicare. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, peste 57 de milioane de oameni trăiau cu demență în 2021 – o cifră care continuă să crească odată cu îmbătrânirea populației globale.

Diagnosticul este complicat de faptul că nu există un test unic care să confirme boala, iar simptomele incipiente sunt adesea vagi, variind de la uitări ușoare la modificări de comportament care pot fi confundate cu stresul, depresia sau procesul normal de îmbătrânire.

„Este esențial să înțelegem că diagnosticul precoce le oferă pacienților și familiilor lor timp prețios pentru planificare, decizii informate și acces la sprijin”, explică Dr. Vasiliki Orgeta, autoarea principală a studiului și profesor la University College London.

Studiul: cât durează, de fapt, drumul de la primele semne la diagnostic

Analiza a fost realizată pe baza a 13 studii internaționale, cu date de la peste 30.000 de pacienți. Concluzia? Diagnosticul vine în medie la 3,5 ani după apariția simptomelor. Iar pentru persoanele cu demență cu debut precoce, timpul de așteptare ajunge la 4,1 ani.

„Această întârziere creează un vid în care pacienții trăiesc cu incertitudine și fără acces la servicii specializate sau sprijin adecvat”, avertizează Orgeta.

De ce este diagnosticarea atât de lentă?

Potrivit cercetătorilor și medicilor neurologi, întârzierile sunt cauzate de factori multipli:

• Pacienții sau familiile întârzie să solicite ajutor, atribuind simptomele vârstei sau stresului.

• Medicii de familie ezită să trimită pacienții către specialiști, mai ales în lipsa semnelor evidente.

• Simptomele sunt interpretate greșit – în special în cazurile atipice, cum este demența frontotemporală, care afectează mai des persoanele sub 65 de ani.

• Factori sociali și economici: nivelul de educație, statutul financiar, accesul la servicii medicale și sprijinul familial joacă un rol important.

„Delimitarea clară a acestui interval, denumit de specialiști ‘Time To Diagnose (TTD)’, ne permite să înțelegem și să combatem obstacolele sistemice în calea diagnosticării precoce”, explică Dr. Adel Aziz, neurolog și expert în demență.

Ce putem face pentru a reduce timpul până la diagnostic

Experții spun că este nevoie de măsuri concrete la nivelul întregii societăți:

• Campanii publice de informare pentru a ajuta populația să recunoască semnele precoce ale demenței.

• Programe de formare pentru medicii de familie, care sunt adesea primul punct de contact.

• Acces extins la evaluări cognitive, inclusiv prin telemedicină, mai ales în zonele rurale.

• Politici de sănătate care să susțină evaluările periodice ale memoriei pentru persoanele aflate la risc.

Diagnosticul precoce aduce beneficii reale

Detectarea timpurie a demenței înseamnă intervenție mai eficientă, planificare personalizată, reducerea anxietății pentru pacient și familie și o utilizare mai judicioasă a resurselor din sistemul de sănătate.

„Cu cât recunoaștem mai devreme boala, cu atât putem schimba parcursul vieții persoanei afectate”, subliniază Dr. Orgeta.