Sari la conținut

Accident deosebit de grav: a fost activat Planul Roșu de intervenție. În sprijin, a fost prealertat și elicopterul SMURD

Sursă foto: Facebook

Un grav accident rutier a avut loc luni după-amiază pe Drumul Național 1 (DN1), între localitățile Scoreiu și Porumbacu de Jos, în județul Sibiu. În coliziune au fost implicate un microbuz și un autoturism, iar numărul ridicat de victime a determinat autoritățile să activeze Planul Roșu de intervenție.

”În timp ce conducea un autoturism pe DN 1, dinspre Braşov spre Sibiu, la km 274 + 200 de metri, din cauze care urmează a se stabili, un bărbat de 25 de ani, din judeţul Alba, a intrat în coliziune cu un microbuz de transport persoane, condus pe sensul opus de mers, de un bărbat de 47 de ani, din judetul Vaslui. În urma coliziunii, microbuzul, care transporta 8 persoane, s-a răsturnat în afara părţii carosabile”, a transmis IPJ Sibiu.

Ca urmare a accidentului  rutier, 2 bărbaţi din judeţul Bacău (53 şi 63 de ani) şi o femeie din judetul Vaslui (31 de ani), pasageri în microbuz, au suferit vătămări corporale şi au fost transportaţi la spital, conştienţi.

”Testarea alcoolscopică a celor doi conducători auto a indicat faptul că aceştia nu au consumat alcool înainte de a se urca la volan. În cauză, se continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii celor două accidente rutiere”, a mai transmis sursa citată.

Traficul s-a reluat în conditii normale.

Actualizare – ora 17:25

Trei persoane au fost transportate la spital în urma accidentului grav produs pe DN1, în județul Sibiu. Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu a anunțat că Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat, după ce situația a fost stabilizată la locul accidentului rutier produs pe DN1. În incident au fost implicate 11 persoane, iar în urma evaluării medicale, trei dintre acestea au necesitat transport la spital.

Victimele transportate la UPU Sibiu sunt:

Un bărbat de 63 de ani, care a suferit multiple contuzii și a fost preluat de un echipaj SMURD cu medic;

O femeie de 53 de ani, cu traumatism costal, transportată de un echipaj SMURD;

Un bărbat de 31 de ani, care a suferit un traumatism la umăr și a fost preluat de o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Celelalte persoane implicate au fost evaluate la fața locului și nu au necesitat internare.

Stire inițială

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, accidentul a fost semnalat în jurul orei 16:30. Având în vedere amploarea evenimentului și numărul persoanelor implicate, a fost mobilizat un dispozitiv extins de intervenție.

Resurse impresionante mobilizate la fața locului

Pentru salvarea victimelor, ISU Sibiu a trimis la locul accidentului:

  • 3 ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic
  • 1 autospecială de descarcerare
  • 1 autospecială pentru transport personal și victime multiple
  • 1 autospecială de primă intervenție
  • 2 ambulanțe SAJ

În sprijin, a fost prealertat și elicopterul SMURD, pregătit pentru evacuarea aeriană a pacienților în stare gravă.

Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu a declarat că mai multe persoane au fost rănite, unele dintre ele fiind transportate de urgență la Unități de Primiri Urgențe din Sibiu.

Traficul rutier pe DN1 a fost restricționat temporar pe ambele sensuri, pentru a permite intervenția echipajelor de salvare și a autorităților. Poliția Rutieră a dirijat circulația și a demarat o anchetă pentru stabilirea cauzelor exacte ale accidentului.

Știre în curs de actualizare

 

Ecaterina Matei

Matei Ecaterina are diploma de absolventă a Facultății de Jurnalism. Cu o experiență vastă de peste 10 ani în domeniul presei scrise, se distinge prin cunoștințele dobândite și capacitatea de a lucra într-un mediu dinamic și provocator. Ecaterina are o abordare bine fundamentată atât în managementul economic, cât și în comunicare și jurnalism.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel