Din cuprinsul articolului
În zilele noastre a devenit ceva obişnuit ca unii oameni să atingă vârsta de 80, 85, 90 şi chiar 95 de ani. Potrivit experţilor, octogenarii şi chiar centenarii reprezintă grupul demografic cu cea mai rapidă creștere din populația lumii, numărul acestora dublându-se aproximativ la fiecare 10 ani, începând cu anii 1970.
Cât timp pot trăi oamenii și ce anume determină o viață lungă și sănătoasă sunt teme de real interes încă de pe vremea lui Platon și Aristotel, care au discutat și au scris despre procesul de îmbătrânire în urmă cu peste 2.300 de ani.
Nonagenarii și centenarii sunt de mult timp un interes intens pentru oamenii de știință, deoarece ne pot ajuta să înțelegem cum să trăim mai mult și, poate, și cum să îmbătrânim sănătos.
Până în prezent, studiile asupra centenarilor au fost adesea la scară mică și s-au concentrat pe un grup selectat, de exemplu, excluzându-i pe centenarii care locuiesc în aziluri de bătrâni.
Însă, căutarea secretelor din spatele longevității excepționale nu este ușoară şi se face în funcţie de anumiţi parametri.
De pildă, poate fi vorba de interacțiunile complexe dintre predispoziția genetică și factorii ce ţin de stilul de viață și modul în care aceștia interacționează de-a lungul vieții unei persoane.
Un studiu realizat de cercetătorii olandezi şi publicat recent în publicaţia GeroScience dezvăluie impactul asupra longevităţii a valorilor unor biomarkeri comuni, inclusiv nivelurile de colesterol și glucoză. Cercetarea compară profilurile biomarkerilor măsurați de-a lungul vieții la persoane cu o viață excepțional de lungă și la persoane cu o viață mai scurtă.
Studiul a inclus date de la 44.000 de persoane cu vârste cuprinse între 64 și 99 de ani – aceștia au reprezentat un eșantion al așa-numitei cohorte Amoris.
Participanții au fost apoi urmăriți prin intermediul datelor din registrele suedeze timp de până la 35 de ani. Dintre aceste persoane, 1.224, sau 2,7%, au trăit până la 100 de ani. Marea majoritate (85%) a centenarilor erau femei.
Au fost incluși 12 biomarkeri din sânge legați de inflamație, metabolism, funcția hepatică și renală, precum și de o potențială malnutriție și anemie. Toți aceștia au fost asociați cu îmbătrânirea sau mortalitatea în studiile anterioare.
Biomarkerul asociat inflamației a fost acidul uric – un produs rezidual din organism cauzat de digestia anumitor alimente.
De asemenea, au fost analizaţi markerii legați de funcția metabolică, inclusiv colesterolul total și glucoza, și cei ce ţin de funcția hepatică, cum ar fi alanin aminotransferaza (Alat), aspartat aminotransferaza (Asat), albumina, gama-glutamil transferaza (GGT), fosfataza alcalină (Alp) și lactat dehidrogenaza (LD).
De asemenea, s-a analizat creatinina, care este legată de funcția renală, precum și fierul și capacitatea totală de legare a fierului (TIBC), indicatori ai riscului de anemie. În cele din urmă, a fost investigată și albumina, un biomarker asociat cu nutriția.
Concluziile studiului
S-a constatat că, în general, cei care au ajuns la vârsta de 100 de ani au avut tendința de a avea niveluri mai scăzute de glucoză, creatinină și acid uric începând cu vârsta de 60 de ani.
Deși valorile mediane nu au diferit semnificativ între centenari și necentenari pentru majoritatea biomarkerilor, centenarii au prezentat rareori valori extrem de mari sau mici. De exemplu, foarte puțini dintre centenari au avut un nivel de glucoză peste 6,5 mmol/l la o vârstă mai mică sau un nivel de creatinină peste 125 µmol/l.
Pentru mulți dintre biomarkeri, atât centenarii, cât și necentenarii au avut valori în afara intervalului considerat normal în ghidurile clinice. Probabil acest lucru se datorează faptului că protocoalele sunt stabilite pe baza unei populații mai tinere și mai sănătoase.
Persoanele cu cele mai scăzute niveluri de colesterol total și fier au avut o șansă mai mică de a atinge 100 de ani, comparativ cu cele cu niveluri mai ridicate. Între timp, persoanele cu niveluri mai ridicate de glucoză, creatinină, acid uric și markeri hepatici au scăzut, de asemenea, șansele de a deveni centenari.
În termeni absoluți, diferențele au fost destul de mici pentru unii dintre biomarkeri, în timp ce pentru alții diferențele au fost ceva mai substanțiale.
Pentru acidul uric, de exemplu, diferența absolută a fost de 2,5 puncte procentuale. Aceasta înseamnă că persoanele din grupul cu cel mai scăzut nivel de acid uric au avut o șansă de 4% să împlinească 100 de ani, în timp ce în grupul cu cele mai ridicate niveluri de acid uric doar 1,5% au ajuns la vârsta de 100 de ani.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, aceste diferențe sugerează o potențială legătură între sănătatea metabolică, nutriție și longevitatea excepțională. Totuși, este rezonabil să credem că factori precum nutriția și consumul de alcool joacă un rol.
Probabil că nu este o idee rea să urmărești valorile renale și hepatice, precum și ale glucozei și acidului uric pe măsură ce îmbătrânești. În plus, diferențele în biomarkeri au putut fi observate cu mult timp înainte de deces sugerează că genele și stilul de viață ar putea juca, de asemenea, un rol în atingerea longevităţii.
