Sari la conținut

Tratament în regim ambulatoriu la Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”. Ce opțiuni au pacienții pentru o programare, respectiv internare

Ana Aslan
Sursă foto: wikipedia.org
Ana Aslan

Tratament în regim ambulatoriu la Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”. În exclusivitate pentru Doctorul Zilei, Dr. Antoaneta Bucur, director medical al Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”, oferă detalii despre accesul pacienților la tratamente în regim ambulatoriu și timpul de așteptare pentru programări și internări.

Tratamentul în regim ambulatoriu – o alternativă eficientă

Directorul Medica dr. Antoaneta Bucu
Directorul Medica dr. Antoaneta Bucur, Instutul Ana Aslan

Pacienții care beneficiază de tratamente în regim de spitalizare continuă pot accesa, în multe cazuri, și tratamente în regim ambulatoriu. Institutul dispune de un ambulatoriu de specialitate bine structurat, în care activează medici din multiple specialități clinice.

În prezent, în cadrul ambulatoriului funcționează:

  • 3 medici de geriatrie-gerontologie;
  • 2 medici de reabilitare medicală;
  • 1 medic urolog;
  • 1 medic oftalmolog;
  • 2 medici ORL;
  • 1 medic ortoped;
  • 1 medic cardiolog;
  • 1 medic endocrinolog;
  • 1 medic gastroenterolog;
  • 1 medic dermatovenerolog.

Consulturile pot fi realizate atât în regim ambulatoriu, cât și în regim de spitalizare de zi.

„Pacientii pot beneficia de consultatii atât în regim ambulatoriu, cât şi în cadru spitalizare de zi. În plus, oferim posibilitatea efectuării analizelor medicale de laborator, precum și investigații imagistice precum ecografii, osteodensitometrii şi radiografii”, ne spune dr. Antoaneta Bucur, director medical al Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”.

Medicul mai spune: „Consultațiile din ambulatoriu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), în baza unui bilet de trimitere emis de medicul de familie sau un medic specialist. Pentru serviciile care nu sunt decontate de CASMB sau pentru pacienții neasigurați, există opțiunea de a accesa serviciile contra cost, la tarife semnificativ mai reduse comparativ cu cele practicate în sectorul privat”.

Ambulatoarele integrate – extinderea serviciilor medicale

Pe lângâ ambulatorjul de specialitate, unitatea sanitară mai dispune de douâ ambulatorii integrate:

  •  Ambulatoriu integrat Otopeni, localizat în sediul din Otopeni, oferâ servic regim de spitalizare de zi decontate CASMB în specialitâțile ORL, oftalmologie şi reabilitare medicală. De asemenea, oferă servicii contra cost în specialitățile dermatovenerologie, diabet zaharat și cardiologie. Medicii din ambulatoriul integrat Otopeni asigură, totodată, consultații interdisciplinare pentru pacienții internați în regim de spitalizare continuă în secțiile de geriatrie din sediul Otopeni, conform recomandărilor medicului curant.
  • Ambulatoriul integrat Câldâruşani oferâ consultalii în regim ambulatoriu CASMB în specialiü!ile neurologie, psihiatrie, oftalmologie şi cardiologie. Acest ambulatoriu rândul sâu, şi pacien!ii internaÇi cbntinuu în sediul Câldâruşani care necesiü consultalii interd baza recomandârilor medicale.

Programări rapide și acces facil la servicii

Pentru programări, pacienții pot accesa site-ul oficial al Institutului, pot suna la numerele afișate sau se pot adresa direct recepției fiecărei locații.

„Timpul mediu de așteptare pentru o programare variază în funcție de specialitate, de volumul solicitărilor și de disponibilitatea medicilor. Cu toate acestea, facem eforturi constante pentru ca programările să fie cât mai apropiate de preferințele pacienților. În general, reușim să identificăm intervale orale convenabile într-un timp scurt, astfel încât pacienții să beneficieze rapid de serviciile medicale în cel mai eficient mod posibil”, explică Dr. Antoaneta Bucur.

Internarea. Cum decurge procesul?

Fiind o unitate specializată în tratarea bolilor cronice, internările se efectuează pe baza unei programări prealabile, conform contractului-cadru cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

„În ceea ce privește timpul mediu pentru internare este variat în dependență de opțiunil pacienților exprimate la momentul programării prin intermediul biroului de internări. Având în vedere că specificul  Institutului Național de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan” este de a trata boli cronice toate internările se efectuazâ pe baza unei programări anterioare în conformitate cu prevederile contractului-cadru stabilit de către CNAS”, conchide Dr. Antoaneta Bucur.

Dacă doriți să aflați mai multe despre tratamentele realizate de Institutul Ana Aslan puteți citi și articolele „Grad de ocupare record la Institutul „Ana Aslan”: Cerere stabilă pentru servicii medicale dedicate vârstei a treia”  și „Top 5 afecțiuni care pot fi tratate cu succes la Institutul ”Ana Aslan”. Ce spun medicii despre terapiile moderne pentru vârstnici”

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Absolventă de Psihologie. Am inceput sa lucrez în presă în 2011, la EvzMonden, InfoActual, AnimalZoo, EVZ și Doctorul Zilei. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate medicale și informații referitoare la evenimentele curente.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel