Din cuprinsul articolului
Institutul Regional de Oncologie din Timișoara (IROT) intră oficial în linie dreaptă după ce autorizația de construire a fost emisă.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, în prezența ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că proiectul este unul strategic pentru întreaga țară și că finanțarea este asigurată.
Autorizația de construire, emisă oficial
Potrivit declarațiilor lui Alfred Simonis, autorizația de construire a noului spital oncologic din Timișoara a fost emisă joi, marcând un pas crucial în realizarea acestui proiect de anvergură.
„Avem emisă de ieri autorizația de construire a noului Institut Oncologic. Deși Timișoara a ratat trenul spitalelor regionale acum 10 ani, acum putem spune cu certitudine că va avea primul spital regional din România. Este o victorie a comunității și un pas decisiv pentru sănătatea publică”, a declarat Simonis.
Finanțarea nu este în pericol
În spațiul public au apărut speculații legate de o posibilă pierdere a finanțării, însă ministrul Sănătății a clarificat situația.
„Institutul Regional de Oncologie din Timișoara este un proiect strategic nu doar pentru Timișoara, ci pentru România. Finanțarea nu este în pericol. În prezent, proiectul se derulează prin PNRR, dar din luna septembrie va trece pe Programul Național de Sănătate, cu fonduri europene nerambursabile. Nu vorbim de credite, ci de resurse clare și sigure. Construcția va continua indiferent de zvonurile lansate”, a afirmat Alexandru Rogobete.
El a precizat că la finalul lunii septembrie va fi adoptată o hotărâre de guvern prin care finanțarea va fi transferată oficial pe Programul Operațional Sănătate.
Ce va include noul spital oncologic
Institutul Regional de Oncologie Timișoara va fi construit pe locul ruinelor de pe Calea Torontalului, care sunt în prezent în curs de demolare. Potrivit planului, demolarea ar trebui să fie finalizată până la 1 octombrie 2025, astfel încât lucrările să poată avansa rapid.
Noua unitate medicală, estimată la o valoare totală de 230 de milioane de euro, va fi unul dintre cele mai moderne spitale oncologice din România.
Spitalul va avea:
-
250 de paturi pentru spitalizare de zi
-
Ambulatoriu și servicii de diagnosticare (analize de laborator, imagistică, endoscopie, explorări funcționale)
-
Bloc operator și terapie intensivă
-
Laborator de radioterapie și medicină nucleară
-
Centru pentru transplant medular și afereza celule stem
-
Centru pentru primirea urgențelor oncologice
-
Spații pentru cercetare și studiu – săli multifuncționale, săli de prezentări și birouri
Potrivit estimărilor, 30-40% din valoarea totală a proiectului va fi alocată dotărilor, echipamentelor și mobilierului de ultimă generație.
Termen de finalizare: 2027
Noul Institut Regional de Oncologie ar trebui să fie finalizat până la sfârșitul anului 2027. Conducerea Ministerului Sănătății a dat asigurări că proiectul are prioritate și va fi monitorizat îndeaproape.
„IROT nu este doar un spital pentru Timișoara, ci o investiție strategică pentru România. Este un pas spre modernizarea rețelei oncologice și spre asigurarea unui tratament de calitate pentru pacienții din întreaga zonă de vest”, a subliniat ministrul Rogobete.