Din cuprinsul articolului
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită de către Biserica Ortodoxă în fiecare an, pe 29 august.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc, pentru că pe 1 septembrie începe noul an.
Ce se sărbătorește de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Această sărbătoare are o semnificație eshatologică, la fel ca Schimbarea la Față a Domnului și Adormirea Maicii Domnului.
Pe 29 august, creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Ioan, cel care i-a botezat pe cei păcătoși în râul Iordan și care i-a pregătit calea lui Iisus pe pământ.
Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini. Tatăl său a fost preotul Zaharia, iar mama sa, Elisabeta, provenea din neamul lui Aaron.
Sfântul Ioan este cunoscut în Biblie ca „Înaintemergătorul Domnului”, având misiunea de a pregăti oamenii pentru venirea lui Iisus Hristos și de a-i boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau.
Conform Evangheliei după Matei, mesajul său era:
„pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”, scrie doxologia.ro.
Martiriul Sfântului Ioan Botezătorul
Ioan Botezătorul a fost întemnițat de Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare, pentru că îl criticase pentru relația cu Irodiada, soția fratelui său.
Potrivit Evangheliei, în timpul sărbătorii zilei sale de naștere, Irod a cerut Salomeei, fiica Irodiadei, să danseze. Fermecat de dansul tinerei, Irod i-a promis că îi va da orice, chiar și jumătate din împărăție.
„La îndemnul mamei sale, care îl ura pe Sfântul Ion, Salomeea i-a cerut capul acestuia.”
Deși îngrozit de cerere, Irod a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan. Capul a fost adus pe o tavă de argint, ca dovadă pentru Salomeea.
Trupul sfântului a fost îngropat de credincioși în orașul Samaria.
Unde se află moaștele Sfântului Ioan Botezătorul
Conform istoricilor Rufinus și Teodoret, în anul 362, mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul. O parte dintre moaște au fost arse, iar restul au fost duse la Ierusalim, apoi în Alexandria.
Pe 27 mai 395, acestea au fost așezate în biserica ce-i poartă numele.
Despre capul Sfântului, istoricii Nichifor și Simeon Metafrastul spun că a fost îngropat separat, fie în fortăreața Machaerus (zona Mării Moarte), fie în palatul lui Irod din Ierusalim.
Astăzi, partea occipitală a capului se află în Moscheea Omeiazilor din Damasc, iar partea frontală, în Catedrala din Amiens (Franța).
Tradiții și obiceiuri de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Tanto în mediul rural, cât și în cel urban, se păstrează anumite tradiții și obiceiuri cu ocazia acestei sărbători.
Pe vremuri, în sate, se ținea un post aspru care începea pe 29 august și dura până pe 14 septembrie (Ziua Crucii).
Astăzi, Biserica Ortodoxă Română recomandă postul în această zi din două motive:
-
Pentru a nu ne asemăna cu Irod, care, în cadrul unui ospăț, a cerut capul Sfântului Ioan.
-
Pentru a semăna cu Sfântul Ioan, care a dus o viață cumpătată și smerită.
Se mai spune că:
-
Nu este bine să se folosească cuțitul; alimentele se rup cu mâna.
-
Nu se mănâncă varză.
-
Nu se consumă fructe și legume rotunde, din respect față de modul în care a fost tăiat capul sfântului.
Alte sărbători dedicate Sfântului Ioan Botezătorul
Biserica Ortodoxă Română i-a închinat Sfântului Ioan Botezătorul trei alte sărbători importante:
-
Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul – 23 septembrie
-
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – 24 iunie
-
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul – 7 ianuarie
Sursa: PROTV