Sari la conținut

Covid revine în atenție. Un virolog italian avertizează: valuri de infecții și decese din cauza noilor tulpini

covid
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Covid revine

După doi ani de aparentă liniște, Covid-19 revine treptat în discuțiile publice odată cu apariția unor noi variante. În Italia, experții avertizează că virusul nu a dispărut și că poate provoca din nou valuri de infecții și decese, chiar dacă majoritatea cazurilor sunt mai puțin grave decât la începutul pandemiei.

Sunt între 5 și 10 persoane pe săptămână care încă mor de Covid în Italia. Vorbim de un virus care ridică și coboară constant capul, susținut de noile variante ce circulă în populație”, a explicat prof. Fabrizio Pregliasco, virolog la Universitatea de Stat din Milano și director medical al spitalului Galeazzi – Sant’Ambrogio, într-un interviu acordat Fanpage.it.

El atrage atenția că nu asistăm la o dispariție a bolii, ci la o adaptare. „Covid urmează un tipar propriu, cu valuri și vârfuri care nu țin de sezonalitatea clasică a infecțiilor respiratorii, ci de apariția unor noi variante”, a adăugat specialistul.

Noile tulpini și limitele sistemului imunitar

Potrivit virologului, noua variantă Stratus, derivată din familia Omicron, circulă în prezent în Europa și este mai puțin severă, dar capabilă să provoace complicații grave la persoanele vulnerabile.

Sunt virusuri suficient de diferite încât sistemul nostru imunitar să nu le recunoască. Spre deosebire de boli ca rujeola, unde imunitatea este de durată, în cazul Covidului există mereu riscul de reinfectare”, a explicat Pregliasco.

Cine este cel mai expus la risc

Datele arată că spitalizările și decesele sunt mai puține decât anul trecut, însă persoanele în vârstă și pacienții cu boli cronice rămân cei mai expuși. „Chiar dacă majoritatea cazurilor sunt mai ușoare, pentru vulnerabili impactul poate fi sever. Tocmai de aceea trebuie să rămânem prudenți”, a precizat medicul italian.

Vaccinarea și prevenția, în continuare esențiale

Virologul subliniază că vaccinarea rămâne cea mai bună protecție împotriva formelor grave. „Cei mai expuși trebuie să facă dozele de rapel. În plus, comportamentele responsabile – precum purtarea măștii în spații închise și aglomerate – rămân măsuri importante”, a mai spus Pregliasco.

Specialiștii estimează că Covid-19 va continua să circule și în următorii ani, cu valuri de intensitate variabilă, alimentate de mutațiile succesive. Spre deosebire de primele faze ale pandemiei, impactul este mai redus, dar boala nu poate fi ignorată.

Am trecut prin pandemie, dar virusul nu va dispărea. Trebuie să învățăm să conviețuim cu el, să-l monitorizăm și să ne protejăm, mai ales pe cei vulnerabili”, a conchis Fabrizio Pregliasco.

Elena Oceanu

Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel