Din cuprinsul articolului
România face pași concreți pentru modernizarea infrastructurii medicale. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat investiții majore în construirea de spitale noi și în reabilitarea celor existente și a dat că toate investițiile deschise în sănătate își vor găsi finalitatea.
Într-o postare pe un cont de socializare, Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a dat asigurări că „toate investițiile deschise în sănătate își vor găsi finalitatea, indiferent dacă au fost pornite prin PNRR sau transferate pe alte linii de finanțare europeană”. Acesta mai spune că
Spitalul din Alba Iulia va fi finalizat anul viitor!

„Spitalul din Alba Iulia – un proiect de 55 milioane de euro care merge înainte și va fi finalizat anul viitor!
În Alba Iulia se află în lucru un corp nou de clădire pentru spitalul județean, un proiect demarat prin PNRR și continuat acum cu finanțare europeană nerambursabilă, prin Programul Operațional Sănătate. Valoarea totală a investiției este de 55 milioane de euro, iar lucrările sunt în desfășurare, cu termen de finalizare anul viitor”.
Ministrul mai spune că „acest nou corp va aduce pentru pacienții din județul Alba și din zona înconjurătoare săli moderne de tratament, spații sigure pentru internare și aparatură medicală actuală, astfel încât accesul la îngrijiri de calitate să devină realitate”.
Obiective Ministerul Sănătății
-
- Obiectivul nostru este ferm: niciun proiect început nu rămâne în urmă. Toate investițiile deschise în sănătate își vor găsi finalitatea, indiferent dacă au fost pornite prin PNRR sau transferate pe alte linii de finanțare europeană.
- La Alba Iulia nu vorbim doar despre ridicarea unei clădiri noi, ci despre un pas concret spre un sistem medical mai aproape de oameni și mai pregătit pentru nevoile viitorului.”, a scris Alexandru Rogobete, pe Facebook.
Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din București
Recent, ministrul a explicat care este situația lucrărilor de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din București începute prin PNRR: „Continuă prin Programul Sǎnǎtate – o investiție strategică de 408 milioane de euro pentru România!
În București se află în desfășurare unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură medicală din țară: construcția noului Spital Clinic de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”. Valoarea investiției este de 408 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, iar șantierul merge mai departe cu obiectiv clar de finalizare.
Punct strategic pentru Capitală
Acest spital nu reprezintă doar o nouă clădire, ci un punct strategic pentru Capitală și pentru întreaga Românie. El va deservi zeci de mii de pacienți anual și va oferi condiții moderne pentru medicină de urgență, chirurgie complexă și tratamente de înaltă performanță.
- Este o investiție de referință, care arată angajamentul ferm: toate proiectele începute în sănătate vor fi duse la bun sfârșit. Spitalele demarate prin PNRR și transferate pe alte programe de finanțare europeană își vor continua traseul până la finalizare.
- Noul spital de urgențǎ va însemna nu doar saloane și secții ultramoderne, ci și un nivel crescut de siguranță medicală pentru pacienți și de încredere în sistemul sanitar”.