Din cuprinsul articolului
Femeile din India sunt mai predispuse să fie diagnosticate cu cancer, dar bărbații sunt cei care mor mai des din cauza acestei boli. Este paradoxul surprins de cel mai recent registru de cancer al țării și care ridică întrebări esențiale despre prevenție, stil de viață și accesul la servicii medicale.
În 2022, aproape 20 de milioane de cazuri noi de cancer au fost raportate la nivel global. În timp ce, în medie, bărbații din lume sunt mai predispuși la diagnostic, India face notă discordantă: femeile reprezintă puțin peste jumătate din cazurile noi, dar mortalitatea este semnificativ mai mare la bărbați.
În India, cele mai frecvente tipuri de cancer la femei sunt cancerul de sân, col uterin și ovarian, primele două reprezentând aproape 40% din total. Campaniile de screening, controalele ginecologice și accesul la servicii de sănătate reproductivă cresc șansele ca aceste boli să fie depistate într-un stadiu mai timpuriu, când tratamentele au eficiență mai mare.
Factorii hormonali și schimbările stilului de viață – sarcini mai târzii, alăptare redusă, obezitate, sedentarism – sunt considerați elemente cheie în creșterea incidenței, dar prognosticul rămâne mai bun decât în cazul bărbaților.
Cancerul bărbaților: agresiv, asociat cu tutun și alcool
Bărbații indieni se confruntă cu un profil oncologic diferit: cancere orale, pulmonare și de prostată, puternic legate de consumul de tutun și alcool. Potrivit experților, 40% dintre cancerele prevenibile la bărbați sunt cauzate de fumat și mestecatul de tutun.
Problema este amplificată de faptul că mulți bărbați evită controalele medicale.
„Femeile, prin intermediul sănătății reproductive, sunt mai predispuse să consulte un medic. Mulți bărbați își pot petrece întreaga viață fără să meargă vreodată la medic”, a explicat dr. Ravi Mehrotra, șeful Centrului pentru Inovație și Politici în Sănătate (CHIP).
Rezultatul? Cancerele sunt descoperite târziu, în stadii avansate, și cu șanse reduse de tratament eficient.
India nu este un bloc unitar. Nord-estul țării – state precum Mizoram și Assam – are rate duble de risc comparativ cu media națională. Tutunul, alcoolul și dieta tradițională (inclusiv modul de preparare a cărnii) sunt principalii factori incriminați.
„Nu există o genă specială care să cauzeze cancer. Stilul de viață este determinantul major”, subliniază dr. Ravi Kannan, șeful Centrului Oncologic Cachar din Assam.
Diferențele dintre India și Occident arată o realitate dură: cancerul este universal, dar profund inegal. În țările bogate, unde există screening și acces la tratamente moderne, mortalitatea scade. În cele sărace, femeile sunt diagnosticate mai rar, dar mor mai des, tocmai din cauza depistării tardive.
Un exemplu: în Europa de Vest, una din 12 femei va fi diagnosticată cu cancer la sân, dar doar una din 71 va muri. În țările cu venituri mici, raportul se inversează dramatic.
România și Europa: unde ne aflăm
Disparitățile nu lipsesc nici din Uniunea Europeană. Planul european de combatere a cancerului, lansat în 2021, cu o finanțare de 4 miliarde de euro, vizează prevenția, depistarea precoce, tratamentul și calitatea vieții pacienților.
În România, tabloul este însă mai sumbru:
- Mortalitatea prin cancer este peste media UE (264 vs. 247 decese la 100.000 de locuitori).
- Screeningul și depistarea precoce au acoperire extrem de scăzută.
- Accesul la tratamente inovatoare este lent, iar lipsa unui Registru național al pacienților oncologici complică monitorizarea.
- Factorii de risc – fumatul, consumul excesiv de alcool, obezitatea și poluarea – rămân mai ridicați decât în multe state UE.
Deși există o Strategie Națională de Sănătate 2022–2030 și un Plan Național de Combatere a Cancerului, implementarea lor este încă în faze incipiente.
Paradoxul Indiei – mai multe femei diagnosticate, mai mulți bărbați decedați – este un avertisment și pentru alte țări. Depistarea precoce, accesul echitabil la tratamente și schimbarea obiceiurilor de viață sunt singurele arme reale împotriva cancerului.
În România, la fel ca în India, provocarea rămâne aceeași: cum transformăm prevenția într-o realitate și nu doar într-un slogan de sănătate publică?
