Din cuprinsul articolului
România se află într-un moment de cumpănă în sistemul său de sănătate, în care constrângerile bugetare nu sunt doar cifre care apar în bugete, ci amenințări reale la adresa sutelor de mii de pacienți. În timp ce cheltuielile pe cap de locuitor pentru sănătate în Uniunea Europeană au crescut constant, în România aceste alocări rămân printre cele mai mici, punând presiune pe accesul la tratamente și pe calitatea serviciilor medicale.
Cum stă România în cifre comparativ cu UE
Potrivit statisticilor Eurostat, în 2022 cheltuielile curente pe sănătate în România au fost de aproximativ €858 per locuitor, unul dintre cele mai scăzute niveluri din UE, în timp ce media la nivelul Uniunii era de €3.685 per locuitor, cu țări precum Luxemburg și Danemarca care investesc peste peste €6.000 per persoană în serviciile medicale. Această diferență arată un decalaj major între resursele disponibile pentru România și cele ale statelor cu sisteme medicale mai bine finanțate.
În 2021, cheltuielile totale pe sănătate în România au reprezentat în jur de 6,5% din PIB, iar aproximativ 78% din aceste cheltuieli au provenit din surse publice. Media UE se situează la niveluri similare de procent din PIB, dar în multe cazuri cu o pondere publică mai mare și cu un acces mai bun la servicii fără plata directă a pacientului. În plus, cheltuielile private, în special plățile puse direct de către pacienți (plăți out-of-pocket), rămân ridicate în România, ceea ce amplifică riscul ca persoanele cu venituri mici să abandoneze tratamente esențiale.
Numărul medicilor și al asistenților medicali raportat la populație este, de asemenea, sub media UE. România are aproximativ 3,5 medici practicanţi la 1.000 de locuitori, sub media Uniunii care este în jur de 4,1, iar pentru asistente medicale cifrele sunt puțin sub media UE, ceea ce înseamnă că sistemul este suprasolicitat iar serviciile medicale primare sunt adeseori insuficiente sau inaccesibile.
Riscul real: pacienți care pot rămâne fără tratamente
Având în vedere aceste date, se estimează că peste 700.000 de pacienți din România riscă să nu mai primească tratamente compensatorii sau gratuite, în special în cazul bolilor cronice, dacă nu se vor lua măsuri urgente. Acest risc este generat de mai mulți factori: buget restrâns pentru medicamente compensate, prețuri reglementate foarte jos, întârzieri în plăți către furnizori și contracte cost-volum care nu acoperă integral costurile reale de producție și distribuție.
Industria farmaceutică a atras atenția că prețul medicamentelor compensate în România este reglementat astfel încât acesta este cel „mai mic dintr-un coș de referință european”, iar producătorii suportă un risc financiar care în unele cazuri poate ajunge la aproximativ 40% din costul real, factor care descurajează menținerea sau introducerea de medicamente noi și afectează stabilitatea accesului la tratamente deja existente.
Ce reforme și măsuri se discută
La Conferința Națională România Inteligentă, denumită „Alertă în sănătate – criza bugetară amenință viețile pacienților”, organizată de Antena 3 CNN, s-au ridicat propuneri clare de schimbare. Reprezentanții Executivului au prezentat alternative privind contractele cost-volum pentru compensarea medicamentelor, au promis transparență mai mare în negocierea prețurilor și au subliniat nevoia recalculării riscului financiar asumat de companii. Industria farmaceutică solicită ca povara acestor costuri să fie împărțită, iar reglementările legate de prețuri să fie ajustate astfel încât să permită producătorilor să realizeze un minim de profitabilitate sau cel puțin să nu opereze în pierdere.
Analogii cu alte state membre arată că un sistem de sănătate solid nu poate funcționa doar pe baza cheltuielilor de spitalizare, a compensațiilor reglementate strict la nivel minim și a unei forțe medicale insuficiente. În state care cheltuiesc mult peste media UE per locuitor, accesul la medicamente moderne, tratamente inovatoare și serviciile preventive sunt mult mai bune; mortalitatea prevenibilă și cea tratabilă sunt semnificativ mai mici. România, prin comparație, are rate de mortalitate prevenibilă și tratabilă ce depășesc semnificativ media UE, pentru boli cardiovasculare, pneumonia și alte afecțiuni care pot fi controlate cu tratamente adecvate.
Implicații pe termen scurt și lung
Pe termen scurt, lipsa de finanțare suficientă pentru medicamente compensate și pentru servicii medicale de bază poate însemna întreruperi în tratamentul pacienților cu cancer sau alte boli grave, întârzieri în diagnostic, limitarea accesului la terapiile de ultimă generație. Pe termen lung, consecințele pot fi și mai grave: sănătatea generală a populației poate să se deterioreze, speranța de viață să rămână blocată sau să scadă, iar costurile sociale și economice să crească semnificativ, prin pierderi de productivitate, cheltuieli mai mari de tratament în stadii avansate de boală, și presiune suplimentară pe sistemul de asigurări sociale.
Rezistența sistemului depinde de capacitatea de reformă: eficientizarea cheltuielilor, alocarea fondurilor în mod predictibil și transparent, stimularea producției interne de medicamente și negocieri eficiente cu industria, dar și creșterea accesului la servicii primare pentru a reduce încărcarea spitalelor. România are deja un cadru de politici publice vizate spre aceste direcții, dar implementarea concretă și rapidă este cheia evitării unui scenariu în care accesul la tratamente devine un privilegiu și nu un drept.
