Sari la conținut

Persoanele cu indemnizație de handicap, speriați de deciziile lui Bolojan: „Rămânem fără pâine pe masă”

Sursă foto: Daily Business
Certificatul de handicap

La sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Olt, zilnic se adună zeci de persoane care vin să depună dosarele pentru încadrarea în grad de handicap sau pentru revizuirea acestora. Din toate colțurile județului, oamenii se grăbesc să ajungă încă de la primele ore ale dimineții, sperând că astfel vor scurta timpul de așteptare. Pentru angajații instituției, volumul de muncă este uriaș, dar profesionalismul și experiența acumulată îi ajută să gestioneze situația și să soluționeze dosarele într-un timp relativ scurt.

Dincolo de proceduri, birocrație și hârtii, în fața clădirii se citesc emoțiile oamenilor. Majoritatea sunt persoane în vârstă, bolnave, dependente de sprijinul oferit de stat. Zilele acestea, asupra lor planează o teamă suplimentară: declarațiile făcute de Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor și voce puternică în PNL, care a ridicat problema reducerii facilităților și scutirilor acordate persoanelor cu dizabilități. Chiar dacă nu s-a anunțat oficial o măsură concretă, simpla discuție publică despre eliminarea scutirilor de taxe și impozite i-a făcut pe mulți beneficiari să se simtă vulnerabili și nesiguri.

„Cu ce bani să plătim?”

Maria, o femeie trecută de 60 de ani, își aștepta rândul cu dosarul în mână. Povestea ei este asemănătoare cu a multora: trăiește dintr-o pensie mică, completată de indemnizația de handicap. „Am înțeles că de anul viitor nu vom mai fi scutiți de impozit. Va trebui să achităm totul la primărie. Dar cu ce bani? Ce să faci mai întâi cu 496 de lei pe lună? Soțul meu e bolnav de inimă, după o viață de muncă ia 1450 lei, eu am 1280 și pensia asta mică. La țară sunt atâtea cheltuieli: lemne, facturi, butelia. Unde să împarți banii când vine poștașul?”, a spus, vizibil emoționată, femeia.

„Ne ajută să plătim o factură, să încărcăm o butelie”

Ilie, un bărbat cu probleme de sănătate care vine periodic la revizuire, recunoaște că pensia primită de la stat nu este mare, dar îi asigură strictul necesar. „Din doi în doi ani vin aici, la revizuire. E bine că mă ajută băiatul cu mașina, mă ia, mă aduce acasă, dar îi dau banii de motorină, că are și el familia lui și doi copii la școală, la Craiova. Până anul acesta statul ne-a dat pensiile, dar de la anul nu mai știm nimic. Pensia e mică, 496 de lei, dar ne ajută să plătim o factură, să încărcăm o butelie. Să ne lase pensia așa cum e, să nu o taie, că rămânem fără pâine pe masă. Suntem oameni bătrâni și bolnavi”, a spus acesta.

Pentru beneficiarii indemnizației de handicap, orice discuție politică despre tăieri de beneficii devine o sursă de anxietate. Sumele primite de la stat nu reprezintă un lux, ci o plasă de siguranță care le permite să supraviețuiască. În Olt, ca și în restul țării, indemnizația de handicap nu depășește 528 lei pentru gradul grav și 350 lei pentru gradul accentuat, la care se adaugă un buget complementar de câteva sute de lei. În realitate, acești bani abia acoperă cheltuielile minime cu hrana și utilitățile, iar pentru mulți oameni din mediul rural reprezintă singura sursă stabilă de venit pe lângă o pensie modestă.

La nivel național, peste 850.000 de persoane cu dizabilități primesc diferite forme de sprijin financiar de la stat, iar o eventuală reducere a facilităților fiscale sau a indemnizațiilor ar însemna o lovitură devastatoare pentru această categorie vulnerabilă.

O problemă socială și politică

În timp ce decidenții politici invocă nevoia de disciplină bugetară, oamenii care depind de aceste ajutoare văd în ele o linie de supraviețuire. Situația oltenilor care vin zilnic la DGASPC Olt cu dosarele în brațe este o imagine a realității sociale: statul trebuie să găsească un echilibru între constrângerile financiare și protecția celor mai fragili cetățeni.

Până atunci, în fața sediului DGASPC, oamenii continuă să aștepte cu emoție și speranță. Dosarele lor conțin nu doar acte medicale și hârtii oficiale, ci și povești de viață pline de greutăți. Iar frica lor, alimentată de discuțiile despre posibile tăieri de beneficii, rămâne o dovadă că politicile publice se măsoară cel mai clar în viețile celor vulnerabili.

 

Ecaterina Matei

Matei Ecaterina are diploma de absolventă a Facultății de Jurnalism. Cu o experiență vastă de peste 10 ani în domeniul presei scrise, se distinge prin cunoștințele dobândite și capacitatea de a lucra într-un mediu dinamic și provocator. Ecaterina are o abordare bine fundamentată atât în managementul economic, cât și în comunicare și jurnalism.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel