Din cuprinsul articolului
Terapia genică și cea celulară sunt metode avansate de tratament care vizează repararea sau înlocuirea celulelor și genelor afectate pentru a trata boli care înainte erau greu de gestionat.
Pentru a ajuta pacienții cu boli rare, DPA a transmis că se va construi un nou centru pentru terapie genică şi celulară la Berlin, Germania, a transmis recent DPA care anunţă şi începerea lucrărilor de construcţie.
Speranţă pentru pacienții care în prezent nu există un tratament eficient
Denumit „Translation Centre” (Centru de Traducere), acest centru va lucra la transferul rezultatelor cercetării în domeniul sănătăţii. Clinica universitară Charite colaborează cu Bayer AG la acest proiect. Un al treilea partener, Institutul de Sănătate din Berlin de la Charite, s-a alăturat de asemenea proiectului care este finanţat în principal de guvernul federal şi de landul Berlin.
„Terapiile genice şi celulare oferă speranţă tuturor acelor persoane pentru care terapiile convenţionale au eşuat sau pentru care în prezent nu există un tratament eficient”, susţine clinica Charite într-un comunicat.
Noul centru va oferi spaţiu pentru 15 până la 20 de start-up-uri aflate în diferite stadii de dezvoltare şi va găzdui o unitate de producţie pentru dezvoltarea de terapii genice şi celulare până la faza clinică II.
Centrul este construit în campusul Bayer din Nordhafen
„Centrul de Traducere pentru Terapii Genice şi Celulare este primul bloc central al unui campus de ştiinţe ale vieţii din inima Berlinului, unde ştiinţa şi cercetarea, startup-urile şi companiile consacrate lucrează la viitorul medicinei”, a declarat primarul oraşului Berlin, Kai Wegner, la ceremonia de deschidere a lucrărilor, conform comunicatului de presă.
Centrul este construit în campusul Bayer din Nordhafen, Berlin. O clădire cu zece etaje, cu o suprafaţă totală de aproximativ 20.000 de metri pătraţi, va fi ridicată acolo în lunile următoare, potrivit Agerpres.