Din cuprinsul articolului
Laboratorul Centrului de Transfuzie Sanguină Ialomiţa a fost certificat RENAR, devenind singurul din România cu o astfel de acreditare, care garantează că toate probele prelucrate respectă standardele de calitate şi siguranţă.
„Acreditarea RENAR – simbolul excelenţei la Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomiţa. Laboratorul Centrului de Transfuzie Sanguină Ialomiţa este singurul din România certificat RENAR.
Această acreditare conferă încredere atât personalului medical, cât şi pacienţilor, că toate probele prelucrate respectă cele mai riguroase standarde, esenţiale pentru sănătatea noastră.
Mulţumiri sincere şi aprecieri doamnei Raluca Mihaela Cruceat, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Ialomiţa, pentru dedicarea şi profesionalismul cu care conduce această instituţie de o importanţă vitală”, a scris pe contul său de Facebook preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Marian Pavel.

Clădirea Centrului de Transfuzie, modernizată cu fonduri europene
Potrivit Agerpres, pe lângă această performanţă, clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomiţa a fost modernizată printr-o investiţie cu fonduri europene în valoare de 5,8 milioane de lei, ceea ce „asigură condiţii optime de funcţionare şi contribuie la un act medical de calitate pentru întreaga comunitate ialomiţeană”.