Sari la conținut

Rogobete cere Agenției Medicamentului studiile privind efectele paracetamolului

Donald Trump
Sursa foto: The Financial Express
Trump și anunțul medical „istoric” despre autism și paracetamol

Declaraţiile controversate ale preşedintelui american Donald Trump privind o legătură care ar exista între utilizarea paracetamolului în timpul sarcinii şi autismul la copii au generat reacţii inclusiv la Bucureşti.

Şi ministrul român al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a subliniat importanţa dovezilor ştiinţifice.

„Cred că rezultatele științifice și studiile de specialitate pot demonstra dacă există sau nu există o legătură între paracetamol și, sigur, o serie de reacții adverse. După cum bine cunoaștem, toate medicamentele au și reacții adverse, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Citeste si…

Dar este nevoie de studii științifice suplimentare pentru a putea dovedi acest lucru. Am solicitat Agenției Naționale a Medicamentului o evidență cu cele mai recente studii în domeniu”, a declarat Alexandru Rogobete, potrivit RRA.

Agenţia Europeană pentru Medicamente atrage atenţia că sunt informaţii care nu sunt susţinute de dovezi ştiinţifice şi transmite într-un comunicat că în Uniune actualele recomandări rămân neschimbate: paracetamolul este în continuare o opţiune pentru femeile însărcinate în caz de durere sau febră, iar, ca orice tratament, trebuie folosit în cea mai redusă doză care asigură eficienţa, pe termen cât mai scurt.

Citeste si…

paracetamol
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Recomandarea se bazează pe o analiză riguroasă a datelor ştiinţifice disponibile, nefiind identificată nicio dovadă că folosirea paracetamolului de către femeile gravide ar cauza autism, precizează directorul medical al Agenţiei europene.

 

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel