Din cuprinsul articolului
Află cum bicarbonatul de sodiu poate oferi un efect uimitor asupra tenului: exfoliere delicată, piele mai luminoasă, dar și precauții importante de urmat.
Bicarbonatul de sodiu (NaHCO₃), prezent aproape în orice bucătărie, a devenit un ingredient la modă și în ritualurile de frumusețe.
Ideea de a aplica bicarbonat pe față poate părea neobișnuită, însă multe persoane vorbesc despre efecte surprinzătoare: piele mai fină, ten uniformizat, reducerea impurităților.
Totuși, utilizarea lui necesită atenție, pentru că nu este lipsită de riscuri.

Beneficiile bicarbonatului de sodiu pentru ten
Printre efectele pozitive menționate cel mai des se află:
- Exfoliere delicată- datorită granulelor sale fine, bicarbonatul acționează ca un gomaj natural, eliminând celulele moarte și lăsând pielea mai netedă.
- Curățarea porilor- aplicat sub formă de mască, poate ajuta la reducerea excesului de sebum și la diminuarea punctelor negre.
- Luminozitate și uniformizare- prin îndepărtarea impurităților, tenul capătă un aspect mai curat și mai radiant.
- Ingrediente simple și accesibile- bicarbonatul este ieftin, ușor de găsit și poate fi integrat rapid în rutina de frumusețe.
3 rețete simple pentru ten
Există mai multe moduri de a folosi bicarbonatul pentru față, însă este important să respecți dozajul și timpul de aplicare, potrivit be.com:
- Gomaj delicat: amestecă o linguriță de bicarbonat cu două lingurițe de apă sau ulei vegetal ușor (de exemplu, ulei de măsline sau de cocos). Aplică pe fața umezită, masează prin mișcări circulare timp de 30-60 de secunde, apoi clătește cu apă călduță.
- Tratament punctual pentru coșuri: prepară o pastă din bicarbonat și puțină apă, aplică direct pe coș și lasă să acționeze 2-3 minute. Clătește bine.
- Mască pentru luminozitate: combină bicarbonat cu iaurt natural sau cu miere și aplică uniform pe față. Lasă să acționeze 5-10 minute, apoi clătește ușor.
Sfat important: înainte de a aplica pe toată fața, testează amestecul pe o zonă mică a pielii pentru a verifica toleranța. Nu folosi bicarbonatul prea des, o dată sau de două ori pe săptămână este suficient.
Limite, riscuri și precauții
Chiar dacă rezultatele pot fi tentante, bicarbonatul nu este lipsit de efecte adverse:
- Poate afecta pH-ul natural al pielii– pielea are un pH ușor acid, iar bicarbonatul este alcalin. Folosit prea des, poate duce la iritații, uscăciune sau sensibilizare.
- Nu este recomandat persoanelor cu ten sensibil- cei care se confruntă cu roșeață, eczeme sau afecțiuni dermatologice ar trebui să evite aplicarea.
- Utilizare limitată- aplicarea trebuie făcută rar, maximum o dată pe săptămână, și doar pe perioade scurte.
- Alege bicarbonat alimentar, nu tehnic- doar cel de calitate alimentară este sigur pentru piele.
- Nu înlocuiește tratamentele medicale- pentru probleme serioase ale pielii, soluțiile dermatologice sunt singura variantă sigură.
Bicarbonatul de sodiu aplicat pe față poate aduce rezultate vizibile: piele mai netedă, ten mai luminos și reducerea imperfecțiunilor minore.
Însă trebuie folosit cu moderație, pentru că, aplicat excesiv, poate dăuna echilibrului natural al pielii. Cheia este testarea, dozajul corect și utilizarea rară.