Din cuprinsul articolului
Cât se câștigă de fapt în România? Piața muncii din România se confruntă cu o fragmentare tot mai accentuată, cu diferențe salariale semnificative între regiuni, industrii și tipuri de angajați. Analize recente, realizate de companii de resurse umane precum Prohuman APT și eJobs, dezvăluie o imagine complexă: unii români, în special cei din sectoarele de vârf, se bucură de venituri extrem de generoase, în timp ce alții, majoritatea, rămân blocați în zona salariilor modeste.
Salarii de top vs. Salarii modeste
În 2025, traiectoriile salariale sunt divergente. Pe de o parte, meseriile de nișă și cele care necesită specializare avansată sunt extrem de bine plătite. Cât se câștigă de fapt în România? De exemplu, un șofer internațional de TIR poate câștiga între 9.000 și 15.000 de lei net pe lună, în timp ce un inginer AI/ML poate ajunge la 25.000 de lei net, iar funcțiile executive la 35.000 de lei net. Chiar și în meseriile tehnice, precum sudorii sau electricienii, salariile depășesc frecvent 6.000 de lei net pe lună.
Pe de altă parte, datele arată că în multe județe, salariul mediu rămâne în jurul pragului de 4.000 de lei net, ilustrând un decalaj semnificativ față de centrele urbane dezvoltate. Județe precum Mehedinți, Giurgiu și Teleorman au cele mai mici salarii medii, ajungând la 3.800 de lei net pe lună. Această disparitate nu doar că afectează puterea de cumpărare, dar reflectă și un ritm de dezvoltare economică neuniform.
Cât se câștigă în București și Cluj-Napoca, polii atracției salariale
Cât se câștigă de fapt în Bucureștiul și Cluj-Napoca? Aceste orașe continuă să fie liderii incontestabili în ceea ce privește salariile medii. Analiza Prohuman APT plasează Bucureștiul pe primul loc, cu un salariu mediu net de 6.749 lei, urmat de Cluj-Napoca (6.335 lei) și Timiș (5.755 lei).
Chiar și datele Salario (eJobs), care se bazează pe declarațiile utilizatorilor, confirmă această tendință, deși cu valori nominale mai mici. Această concentrare a veniturilor ridicate în câteva centre urbane se datorează, în mare parte, prezenței companiilor din industrii de vârf precum IT, financiar-contabil și servicii, unde cererea pentru specialiști depășește cu mult oferta.
Salariile din sectorul public: Un alt univers
În timp ce salariile din mediul privat, în special în domenii de nișă, sunt în continuă creștere, situația din sectorul bugetar este mult mai nuanțată. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), în luna iulie 2025, salariul mediu net la nivel național era de 5.517 lei. Cu toate acestea, în interiorul sectorului public, există discrepanțe semnificative.
Deși salariile din administrația publică, învățământ și sănătate au avut în anii anteriori o creștere constantă, Guvernul a decis înghețarea salariilor la nivelul lunii noiembrie 2024 pentru o parte a personalului din sectorul public. Această decizie, alături de tăierea unor sporuri, a creat o divergență tot mai mare între veniturile din sectorul de stat și cele din privat.
Conform unei analize realizate de Profit.ro, 2025 este al zecelea an consecutiv în care salariile din sectorul public sunt în medie mai mari decât cele din privat, însă această diferență se reduce constant.
Astfel, chiar dacă unii bugetari, precum cei din domeniile asigurărilor și fondurilor de pensii sau din administrația centrală, pot avea salarii competitive, marea masă a angajaților din sectorul public, în special din administrația locală și învățământ, nu beneficiază de același ritm de creștere salarială ca angajații din industriile de top din mediul privat. Aceste disparități salariale ridică semne de întrebare cu privire la corelarea veniturilor din sistemul de stat cu cele din economia reală, contribuind la o piață a muncii fragmentată.
Deficitul de personal și provocările recrutării
Diferențele salariale sunt o consecință directă a deficitului de personal specializat. Companiile se confruntă cu dificultăți tot mai mari în a găsi și a păstra angajații potriviți, iar acest lucru duce la creșterea costurilor de recrutare și la prelungirea timpului necesar pentru a ocupa un post. Un post „blue-collar” care se ocupa înainte în două săptămâni, acum necesită 4-6 săptămâni. Pentru pozițiile tehnice, procesul se poate întinde pe 2-3 luni, iar în București, rolurile de specialiști pot ajunge la 90 de zile. Acest fenomen reflectă o piață a muncii în care angajații cu abilități rare au o putere de negociere considerabilă.
Schimbarea de paradigmă: tinerii și flexibilitatea
Noile generații de angajați aduc o schimbare de paradigmă. Aceștia nu mai sunt dispuși să accepte programe rigide și cer predictibilitate, autonomie și oportunități reale de creștere. Angajatorii care nu se adaptează, oferind salarii competitive, flexibilitate și procese de recrutare rapide, riscă să piardă accesul la talente.
În concluzie, piața muncii din România este într-o continuă evoluție, cu industriile de tehnologie și transporturi trăgând în sus grilele salariale, dar cu o discrepanță evidentă între centrele urbane și restul țării, precum și între sectoarele privat și public. Această inegalitate necesită o abordare strategică din partea autorităților și a companiilor pentru a asigura o dezvoltare economică mai uniformă și pentru a reduce decalajele salariale persistente.
